x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Tortul tandretii

Tortul tandretii

08 Dec 2004   •   00:00

JURNALUL DE BUCATARIE
Ceas de taina la Plumbuita / Marius Bodochi in rol de bucatar / Trenul zapezii si friptura de cerb / Sfantul vindecator / Gin aristocratic / Desert asirian afrodiziac / Fructe confiate si tandrete

Solstitiul din noi

EDITORIAL
SUMAR
Click pentru a mari imaginea
Stranie intamplare, dar debutul iernii, intr-un calendar de demult, e aproape suprapus hotarului spre vara.

Data de 9 decembrie coincide cu solstitiul de iarna - pe stil vechi - , cu momentul in care soarele isi incepe urcusul spre vara. Sunt cateva praguri importante in calendarul popular, intre care si acesta care imparte, practic, timpul pe din doua.

Cum spuneam, in plina iarna, Pamantul celebreaza intrarea soarelui pe cursul verii. Si, poate, nu e intamplator faptul ca in aceasta zi se sarbatoreste si Zamislirea Fecioarei Maria de catre Sfanta Ana. Ana Zacetenia ii mai spune sarbatorii. Zi de post, sa-i ajute Fecioarei sa-si implineasca destinul. Post ce se va incheia in ziua din Ajunul aducerii pe lume a Pruncului Iisus.

Vorbind despre soare si despre celebrari, nu se poate sa nu ne oprim cateva clipe asupra acestui adevar: importanta este lumina pe care o cuprindem cu sufletul si prea-plinul ei, care se revarsa asupra lumii din jur.

Pana la urma, nu postul in sine conteaza, nu habotnicia, nu renuntarea din calcul la carne, ci dorinta de a trai mai curat. Numai asa iarna din noi, iarna intunecata va trece de pragul solstitiului si se va indrepta, firesc si profund, spre soare, spre vara, spre caldura. E important sa nu ratacim calea spre solstitiul din noi. Solstitiul fiecaruia.

.

Reteta de suflet

Venirea iernii nu o anunta nici schimbarea filei in calendar, nici temperaturile apropiate de zero grade, nici fularul, nici manusile, nici cizmulitele imblanite, ci primul vant cu zapada. Un fulg topindu-se pe obraz e de ajuns sa simti ca traiesti "in ritmul iernii". Uneori, intamplarea aceasta se petrece tarziu, in decembrie, alteori vine devreme, ingemanandu-se cu frunzele aurite de toamna. Dar un lucru e cert: fulgul dintai descatuseaza amintiri la care peste an nu aveai acces.

Iata una: o dimineata friguroasa, la Sighet. Venisem nepregatita pentru vremea rea, asa ca pusesem pe mine, una peste alta, toate hainele din geamantan, doar sa nu simt ascutisul vantului. Era frig. Frig si atat. Inaintam pe strazile orasului, atenta la zarva inceputului de zi, rememorand emotiile serii precedente, la Desestii cei cu umbra lui Nichita Stanescu urcand spre bisericuta din deal. Era toamna. Toamna si atat. Asta pana ce strada care ma ducea spre apa Tisei s-a deschis larg. Si o rafala de vant mi-a adus pe obraz primul fulg. Nu conta ce spunea calendarul. Am stiut atunci ca iarna venise. Si o data cu revelatia aceasta, mirosul iernii s-a "intalnit" cu un altul, necunoscut pana atunci: cald, imbietor, chema ca o soba fierbinte, sa te apere de frig... In strada, un godin. Focul viu. O femeie cu haina groasa - o pufoaica - descheiata, cu manusi fara degete, rasucea deasupra castanele puse la copt. Infrigurati, trecatorii se opreau dinaintea ei, isi incalzeau mainile si sufletul in scurtul rastimp in care femeia aceea aduna castanele coapte si le punea in punga de hartie. Nu cumparau castane, ci primeau caldura, intr-un ritual de care poate nu erau pe deplin constienti.

Fructe ale iernii, prin excelenta, castanele - sau "maroanele" - sunt, prin calitatile lor, un aliment al rezistentei, al trecerii prin iarna, al izbanzii asupra frigului. Si cat de simplu se prepara! Trebuie doar crestate usor, inainte de fi puse pe tabla fierbinte ori in cuptorul incins. Secretul unor castane crocante e sa fie unse usor cu ulei, inainte de a fi pregatite. Iar atunci cand sunt servite, o castana se potriveste foarte bine cu o bucata de branza si inghititura de palinca de caise sau piersici.
×