x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Tradiţia Ignatului în Dumbrava Sibiului

Tradiţia Ignatului în Dumbrava Sibiului

de Carmen Anghel    |    18 Dec 2013   •   14:21
Tradiţia Ignatului în Dumbrava Sibiului

Muzeul ASTRA readuce în atenţia sibienilor ritualul specific Sărbătorii Ignatului.

Ritualul era practicat încă din vremuri precreştine în majoritatea zonelor ţării noastre. Sâmbătă, 21 decembrie 2013, începând cu ora 10:30, la Cârciuma din Bătrâni, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, se va desfăşura un program de animaţii constând în reluarea unor practici străvechi: tăierea porcului, tranşarea, pârlirea şi curăţarea acestuia. Vizitatorii muzeului vor putea gusta din tradiţionalele preparate reci - cârnaţi, slănină, tobă, caltaboş, jumări- sau din ,,pomana porcului’’ însoţită de mămăliguţă şi murături.

“În popor, în data de 20 decembrie se celebrează Ignatul Porcilor, o sărbătoare păgână (închinată se pare, unui zeu solar), asimilată apoi religiei creştine prin integrarea în calendarul ortodox, pe data de 20 decembrie a Sfântului Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia, care dintr-un asasin, prin convertire la credinţă, devine sfânt. Conform superstiţiilor perpetuate în popor, persoanele care lucrau în această zi erau pedepsite de Inătoare, o femeie bătrână, lacomă şi urâtă, patroana zilei. Mai ales femeile însărcinate respectau cu stricteţe interdicţia, de teama de a nu naşte copii cu infirmităţi. Se considera că sângele scurs la sacrificiul porcului avea menirea de a purifica înainte de Crăciun nelegiuirile oamenilor. Celor miloşi însă nu li se permitea să asiste, existând credinţa că porcul va muri greu şi carnea sa nu va mai fi bună.” se arată în comunicatul muzeului.

×