x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Trei zile cu ritualuri

Trei zile cu ritualuri

de Simona Chiriac    |    04 Noi 2010   •   00:00
Trei zile cu ritualuri

Înainte vreme, Sfântul Mihail era sărbătorit timp de trei zile ca în poveşti. Între 8 şi 10 noiembrie oamenii îl ce­lebrau pe cel care conducea sufletele pe lumea cealaltă şi, în acelaşi timp, întâmpina iarna cu zăpezi şi geruri. Mai mult, în tradiţia populară el este văzut ca un flăcău cu multe puteri magice, care ţine într-o mână soarele şi într-alta luna. Când ridică soarele şi coboară luna este vară, cu zile calde şi frumoase. Când luna este mai sus, este semn că a venit iarna. De asemenea, Mihail are grijă să trimită gerul puţin câte puţin  ca să nu se prăpădească lumea. Pentru că are putere asupra tuturor fiinţelor de pe pământ, stabilindu-le rosturile, despre acest arhanghel se crede în popor că ar fi fost primul sfânt sfinţit de către Dumnezeu, care se află mereu în dreapta sa.

Pentru că despre Arhanghelii Mihail şi Gavriil se spune că vin în casele celor care trag să moară, luându-le sufletele, creştinii merg şi aprind lumânări în credinţa că acestea le vor lumina cândva drumul pe lumea cealaltă. La biserică se duc ofrande alimentare pentru cei răposaţi, căci acum sunt Moşii de Arhangheli. După ce sunt sfinţite se împart rudelor şi vecinilor ca astfel să se ostoiască şi sufletele celor de mult plecaţi.

PREDICŢII
"În Transilvania se obişnuieşte să se facă în această zi turta arieţilor, arieţii fiind numele berbecilor despărţiţi de oi. Acum arieţii se amestecă din nou cu oile, şi cu acest prilej se face o turtă de făină de porumb sau de grâu, care, după ce se coace, se aruncă între oi. Dacă această turtă cade cu faţa în sus, e semn că oilor le va merge bine când vor făta; dacă va cădea cu faţa în jos, se zice că le va merge rău". (T. Pamfile - "Sărbătorile la români")  Şi despre vreme se crede că va fi foarte frumoasă la 8 6003-135903-untitled1.jpgnoiembrie, în popor această zi numindu-se "Vara Arhanghelilor". Ba mai mult, vor mai urma alte patru zile frumoase- "vara iernii"- până la sosirea Crăciunului.


SALATĂ DE SFECLĂ ROŞIE
● Ingrediente: 3 sfecle roşii, doi cartofi, o ridiche neagră, o ceapă roşie, 100 ml ulei de floarea-soarelui, 75 ml oţet de vin, o linguriţă cu cimbru, o linguriţă cu muştar, sare, piper.
● Preparare: Sfecla roşie se curăţă de coajă, se spală, se taie bucăţi, se un­ge cu ulei şi se aşază pe o tavă tapetată cu folie de aluminiu. Se coace la foc potrivit până poate fi pătrunsă cu o furculiţă, se lasă la răcit şi se taie cubuleţe. Cartofii se fierb, se curăţă de coajă, se taie cuburi şi se pun în­tr-un bol împreună cu sfecla şi ceapa tocată mărunt. Separat se ames­te­că uleiul cu oţetul, muştarul, sare, piper şi cimbru. Se toarnă peste ingredientele din bol, se presară ridichea rasă, se amestecă şi se serveşte imediat.
(Reţetă redactată de Alina-Ramona Anghel)

×
Subiecte în articol: calendar gastronomic