Un jurnalist culinar gurmand-gurmet

Francis Dufresne e un elveţian inspirat. Lucrează de 30 de ani "în ape minerale", dar acasă la el, în Attalens, îşi umple paharul de la robinet. El crede că, pentru elveţieni, care au cele mai bune izvoare naturale din lume, apa minerală îmbuteliată e doar o afacere.

E plauzibilă ideea că multe ţări cu potenţial hidrografic pur să fi căzut în capcana comercială a publicităţii masive făcută în jurul sticlei cu apă plată. Agresat sistematic de reclame, omul cedează, ajungând  să creadă că apa cumpărată de la magazin e mai bună şi mai sănătoasă decâ cea din fântână sau de la robinetul de-acasă. Excludem, din această observaţie, acele oraşe în care apa nu e, în general, potabilă, acest lucru fiind făcut public. Un specialist în ape minerale ca Francis Dufresne ne-ar putea convinge că acelaşi procedeu de marketing s-a folosit în cazul cartofilor-fulgi, despre care se credea că pot înlocui cu succes cartofii curăţaţi de coajă şi puşi la fiert. Alte iluzii, duse până la exagerare, ar mai fi sticlele de apă plată cu forme unicat, care costă 100 de euro... mai mult decât un flacon de parfum original..., ori importul în Europa de apă minerală din SUA!... E vară, e caniculă, şi sticla de apă minerală tinde să devină victima aceluiaşi reflex ca în cazul pachetului de ţigări.

Arta culinară şi călătoriile
Despre Francis Dufresne se pot spune multe istorii. Însăşi viaţa lui e o istorie interesantă. În copilărie, jumătate din zi servea la mese, cealaltă ungea tăvile de patiserie. Din bacşişul primit de la clienţi îşi cumpăra dulciuri. Mama lui ţinea un restaurant, iar tatăl era brutar, dar nu-şi aminteşte să fi primit ceva pe gratis de la ai lui. "Tata îşi punea toată energia în munca de la brutărie, iar eu mă minunam cum de a avut timp să mai facă şi patru copii. Mai târziu, el mi-a răspuns la întrebare, zâmbind cu subînţeles: «La sfârşitul zilei, când urcam scara în dormitor»".

Arta culinară şi călătoriile au fost şi au rămas pasiunile sale. După obiceiul multor familii elveţiene, a fost lăsat, la 15 ani, să călătorească singur prin lume: Franţa, Germania, Ungaria, Australia, chiar... "Îmi plăcea să fac autostopul. Sau când mă duceam la bunica, în Austria, să merg clandestin în cabina frânarului din vagoanele de marfă. Când călătoria dura mai mult, dormeam şi mâncam la biserici", ne spune acest globe-trotter sexagenar.

Gastronomia, ca stare de spirit
Arta culinară este însă pentru Francis Dufresne "le violon d'Ingres". Când era un puşti le făcea de mâncare părinţilor săi: "Îmi plăcea să pun faţa de masă, să aprind lumânări, să creez mister, să-mi surprind părinţii de fiecare dată..." A rămas dator, până azi, gusturilor din copilărie: ravioli, fondue, raclette, rösti, sosuri, legume..., multe legume... Mai târziu, aceste înclinaţii l-au ajutat în alegerea profesiei. A devenit jurnalist culinar şi, în această calitate, a început să intre, sistematic, în restaurante din întreaga lume. Într-o zi, un mare bucătar francez l-a vrăjit: "Eram în Franţa, când un mare chef de cuisine m-a invitat să scriu un articol despre ceea ce făcea în bucătărie. Îl cheama FranÎois Chibrac şi azi este considerat cel mai mare bucătar al Elveţiei, un fel de Bocuse al cantoanelor. Mai târziu i-a plăcut ceea ce am scris depre el şi mi-a spus: «Există o confrerie a gurmanzilor-gurmeţilor, Chaîne de Rotisseurs; a fost înfiinţată în secolul al XIII-lea de francezi. Vrei să te recomand să devii membru?». Am fost de acord şi astfel FranÎois Chibrac, elevul lui Bocuse, a devenit naşul meu în «La Chaîne»..."

Francis şi-a educat copiii în acelaşi spirit al responsabilităţii şi ambiţiei. Georges îi calcă pe urme. Are un restaurant, "Le Lagon Rose", la Pully-Lausanne şi, împreună cu soţia sa, Olena, ne surâde, îmbiindu-ne să gustăm din preparatele lor.

"Îmi plăcea să pun faţa de masă, să aprind lumânări, să creez mister, să-mi surprind părinţii de fiecare dată..."
Francis Dufresne