x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cum păstrăm cartofii, ca să reziste până la șase luni fără să se strice

Cum păstrăm cartofii, ca să reziste până la șase luni fără să se strice

16 Sep 2024   •   09:40
Cum păstrăm cartofii, ca să reziste până la șase luni fără să se strice
Sursa foto: Unsplash.com/Unde poți să păstrezi cartofii ca să nu se strice

Tu unde păstrezi de obicei cartofii? În cămară? Sau poate în vreun dulap? Oricum, de cele mai multe ori sunt alese locuri întunecoase și bine ventilate în speranța că vor rezista cât mai mult timp.

Cartofii sunt una dintre cele mai consumate legume pentru că sunt nu doar gustoși, dar și versatili, hrănitori și accesibili. Problema este că dacă îi cumperi în cantitate mai mare după o perioadă încolțesc sau se înmoaie, transmite hellotaste.ro.

Există soluții pentru a le prelungi perioada în care sunt buni de consum. Descoperă unde poți să păstrezi cartofii ca să reziste până la șase luni.

Chiar dacă în supermarketuri îi găsești la temperatura camerei, cercetările recente, citate de Express.co.uk, arată că pot fi ținuți și la frigider fără probleme. Mai mult, pot fi consumați până la șase luni.

Unde poți să păstrezi cartofii ca să nu se strice

O cercetare recentă arată că păstrarea cartofilor în frigider „nu crește de fapt potențialul de apariție a acrilamidei”. De aceea, poți să îi depozitezi acolo cu încredere.

Mai mult, dacă sunt ținuți la rece la patru grade rămân proaspeți timp de 20 de zile după data limită. Oricum i-ai păstra, cartofii pot fi consumați mai multe zile după expirarea termenului indicat de producător.

Cum recunoști cartofii buni de consum

Indiferent de locul în care păstrezi cartofii, trebuie să verifici câteva detalii înainte de consum. Nu trebuie să aibă pete verzi, care indică prezența solaninei, un compus toxic. Dacă cartofii au început să încolțească, îndepărtează mugurii. Totuși, dacă germenii sunt mari și cartoful este moale, este mai bine să îl arunci.

Pielea încrețită sau zbârcită este semn de deshidratare și îmbătrânire. Poți să îi consumi încă, dar calitatea lor este scăzută. Cartofii cu pete de mucegai, fie pe coajă, fie în interior, ar trebui aruncați. Mucegaiul poate indica o problemă mai profundă.

Ca să îți dai seama dacă poți consuma cartofii poți să îi miroși. Dacă simți că emană un iz acru, înțepător sau a putrezit nu mai este bun de consum.

Atunci când tai cartofii și observi dungi sau pete negre înseamnă că a fost afectat de frig sau a început să se strice.

×
Subiecte în articol: cartofi depozitare trucuri