O călătorie prin peisajul montan al Bulgariei este în orice anotimp o excursie reuşită. Monumentele istorice, muzeele şi mănăstirile se încadrează perfect în tabloul naturii. În luna noiembrie am pornit la drum pentru a vedea staţiunile în care vom putea schia în decembrie.
Prima oprire (culturală) a fost în Veliko Târnovo (în traducere - Turnul cel măreţ), oraşul medieval care impresionează prin case cu stil arhitectonic unic, muzee, mănăstiri şi, nu în ultimul rând, Cetatea Tsaravets, reşedinţa ţarilor din timpul celui de-al doilea imperiu bulgar. Fortăreaţa se întinde pe o suprafaţă foarte mare, astfel încât nu se poate vizita în câteva ore. La doar trei kilometri se poate poposi în satul cu case din piatră, Arbanasi, în tavernele căruia un ardei biurek sau o shopska, savurate pe ritmurile muzicii bulgăreşti, este un adevărat răsfăţ culinar. O mănăstire impresionantă în Bulgaria este Rila, ce datează din secolul al X-lea. Aici se află moaştele Sfântului Ioan de Rila, la care vin numeroşi credincioşi pentru iertare şi tămăduire. Părinţii mănăstirii consemnează zilnic într-o condică specială minunile care se petrec de-a lungul vremii în prezenţa mai multor martori.
Haideţi la schi!
Şi iată-ne ajunşi şi în staţiunea montană Borovets unde se află centrul naţional pentru schi şi o şcoală de alpinism. Privim pârtiile încă acoperite de iarba verde peste care au mai căzut şi câteva frunze galben-aurii, scuturate de vânt din copacii din apropiere şi ne imaginăm ce frumos va fi peste doar câteva zile, totul alb şi plin de schiori. Înnoptăm în staţiune, "la adăpostul" unor brazi imenşi. În ziua a doua a excursiei noastre avem o surpriză şi mai plăcută: staţiunea Bansko, aflată la poalele Muntelui Pirin. Aflăm că este cel mai modern centru de schi din estul Europei. Este o combinţie inedită între o staţiune montană foarte bine dezvolată, cu zeci de locaţii rafinate şi un oraş istoric. Hotelurile de lux îşi aşteaptă schiorii cărora le vor oferi cele mai bune condiţii. "Bulgaria este o alternativă reuşită, mai aproape decât Austria şi mult mai ieftină pentru românii care vor să schieze", ne spune Laura Sandu, agent de turism la Ella Traveland, agenţia care a organizat periplul prin ţinutul montan bulgar. Turiştii se pot bucura de pârtie din decembrie până în mai, datorită celor 44 de tunuri de zăpadă. Pentru iubitorii de snowboard, tot în acest loc se află şi primul parc de distracţii din Balcani. La finalul unei zile pe pârtie nu trebuie evitate tavernele (mehana), unde mâncărurile sunt întotdeauna însoţite de vinuri bulgăreşti.
Ardei Biurek
Ingrediente: 4 ardei capia mai mari, două linguri făină, două ouă, ulei, 100 g brânză telemea rasă, pătrunjel proaspăt, un ardei iute tocat mărunt, pesmet, sare şi piper, roşii şi castraveţi pentru salată. Preparare: Ardeii se coc, se curăţă de coajă şi de seminţe. Brânza, un ou, pătrunjelul tocat, ardeiul iute şi un praf de piper se amestecă. Se umplu ardeii, se tăvălesc prin făină, ou, pesmet şi se prăjesc în ulei. Se servesc alături de salată de roşii şi castraveţi.
Kavarna
Iulia Bahovski, colaborator la Elite Art Club UNESCO pe evenimente legate de Bulgaria, ne-a dat câteva reţete specifice bulgăreşti. Pentru kavarna avem nevoie de câţiva ardei copţi, o ceapă, un căţel de usturoi, ulei, carne de pui sau de porc, sare, piper şi un ou ochi deasupra. Legumele şi carnea se călesc întâi în tigaie în ulei încins, se condimentează, după care se introduc în cuptor, într-un bol de ceramică numit ghiuvece. În acest bol bulgarii prepară şi mâncarea numită ghiuvechi.
Friptură pe plită din ceramică
Dacă ajungeţi în tavernele bulgăreşti, trebuie să comandaţi o friptură de pui, de porc sau chiar de peşte, pe plită de ceramică. Pe lângă gust, mâncarea impresionează prin modul de servire: este adusă la masă pe grătarul din ceramică, iar toate ingredientele se aud sfârâind. Pe lângă carne, plita este plină cu roşii, ardei gras, ciuperci etc., iar pe margine, castraveciori muraţi.
Citește pe Antena3.ro