x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Zeamă de pui (rețetă pentru ziua Sfântului Vlasie)

Zeamă de pui (rețetă pentru ziua Sfântului Vlasie)

11 Feb 2018   •   09:23
Zeamă de pui (rețetă pentru ziua Sfântului Vlasie)

Taman la vremea Sfântului VLASIE (pomenit de Biserica Ortodoxă la 11 februarie) începe a se dezlega limba păsărilor, semn că primăvara este aproape.

Cel care nu ține această zi nu va auzi cu nici un chip cum cântă păsările din Rai, un privilegiu de care au parte doar acele suflete care au trăit toată viața după preceptele creștine. Copiii încep a ieși la joacă pe afară și se feresc să mănânce ceva umblând dintr-un loc în altul prin casă, spre a nu da prilej păsărilor cerului să mănânce semănăturile.
Dintre toate făpturile pământului, păsările se bucură de multă prețuire, fiind plămădite chiar de mâinile lui Dumnezeu. O poveste populară, culeasă din localitatea Horecea, amintește de un fapt miraculos din copilăria lui Iisus Hristos. "Paserile cari zboară și sunt bune de mâncat le-a făcut Dumnezeu. Se jucau mai mulți copii pe toloacă, făcând paserile din lut, și făcea și Domnul Hristos cu dânșii. Ale lor nu zburau, rămâneau așa, lut, dar ale Domnului Hristos, îndată cum le făcea, zburau. Copiii s-au dus acasă și le-au spus la părinți: "Este cu noi un băiat care, cum face vrăbii, paseri din lut, îndată zboară". "Acela trebuie să fie năzdrăvan", ziceau părinții."
Una-i să le faci să zboare, alta-i să le pui în frigare!
Prin părțile Botoșanilor, doar bărbații au voie să taie găinile, grija femeilor fiind să le jumulească și să le pregătească așa cum se cuvine pentru masă. "Găini nu se cade să taie femeia. Numai bărbații pot să taie, dar femeile caută mijloace să pară găinii că sunt bărbați ș-apoi taie." 
De gătit azi nu gătim friptură, ci borș. Zeamă de pui. Trebuință ai de: ..........................

Citește mai departe AICI

×