x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Zilele cu dezlegare la pește în 2023. Când pot să mănânce pește credincioșii ortodocși

Zilele cu dezlegare la pește în 2023. Când pot să mănânce pește credincioșii ortodocși

de Redacția Jurnalul    |    16 Mar 2023   •   19:00
Zilele cu dezlegare la pește în 2023. Când pot să mănânce pește credincioșii ortodocși

În perioadele de post, credincioșii ortodocși au și zile cu dezlegare la pește. Sunt 43 de zile în acest an în care se poate consuma pește.

Cele mai multe zile cu dezlegare la pește sunt în Postul Crăciunului, considerat unul dintre cele mai ușoare din an. În perioada respectivă sunt 15 zile în care credincioșii pot să prepare pește. În schimb, Postul Paștelui este cel mai greu.

Cea mai veche mențiune despre dezlegarea la pește este în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532). Semnificația sa are legătură cu Isus Hristos, în primele veacuri, creștinii se identificau printr-un Pește, iar literele acestui termen în limba greacă sunt ICHTIS, iniţialele expresiei „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”. Totodată, printre apostolii lui Isus Hristos erau și pescari, scrie antena3CNN

Zilele de dezlegare la post sunt considerate o mângâiere pentru credincioși. 

Zile cu dezlegare la pește în 2023

Luna martie are o singură zi cu dezlegare la peşte, pe 25 martie, de Buna Vestire.

În luna aprilie, zilele cu dezlegare la peşte sunt 9, 26 şi 28 aprilie.

În luna mai, credincioşii au dezlegare la peşte în toate zilele de miercuri şi vineri.

În postul Sfinților Petru și Pavel sunt zile cu dezlegare la pește, în 17-18 iunie  și 24-25 iunie.

În luna iunie nu este nicio zi cu dezlegare la peşte, deoarece nu există niciun post.

În luna august, singura zi cu dezlegare la peşte este pe 6 august, de Schimbarea la Faţă a Domnului.

În luna septembrie 2023 există o singură zi cu dezlegare la peşte, pe 8 septembrie.

În luna octombrie nu este nicio zi cu dezlegare la peşte deoarece nu există niciun post.

În luna noiembrie sunt mai multe zile cu dezlegare la peşte deoarece este şi luna când începe Postul Crăciunului - marți, 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului; sâmbătă, 25 noiembrie; duminică, 26 noiembrie; joi, 30 noimebrie – Sfântul Andrei.

În luna decembrie sunt 11 zile cu dezlegare la peşte - duminică, 3 decembrie; luni, 4 decembrie; marți, 5 decembrie; miercuri, 6 decembrie – Sfântul Nicolae; joi, 7 decembrie; sâmbătă- 9 decembrie; duminică- 10 decembrie; marți, 12 decembrie; sâmbătă, 16 decembrie; duminică, 17 decembrie; luni, 18 decembrie.

×
Subiecte în articol: dezlegare peste