Fericirea şi nenorocirea sînt două stări pe care omul ar trebui să le trateze ca pe o mîncare deosebită. Adică... să nu le mănînci dintr-o dată. Nu ştiu dacă a mai zis cineva, dar eu zic!
Fericirea şi nenorocirea sînt două stări pe care omul ar trebui să le trateze ca pe o mîncare deosebită. Adică... să nu le mănînci dintr-o dată. Nu ştiu dacă a mai zis cineva, dar eu zic!
În după-amiaza asta, Sali aştepta cu înfrigurare să-i
sosească nevasta şi mama din staţiune. Dădu o raită şi prin bucătărie, cu grijă
să nu se păteze pe haine, verifică încă o dată temperatura orezului pus pe vas
cu apă caldă, ca să-i menţină căldura ideală. Aşteptarea nu-i fu de lungă durată.
Sări ca ars cînd auzi cheile în uşa
de la intrare. Le întîmpină. Cele două femei intrară voioase şi-l pupară
îndesat, bucuroase. Sali le pupă şi el, le luă bagajele. Femeile se grăbiră să-şi
facă duş şi să se îmbrace cu ceva mai comod, dar corect, pentru o masă festivă.
Fatme, mama lui Sali, i-a dat telefon şi i-a zis că are să-i dea o veste
minunată, care trebuia să fie primită cît mai bine.
Ele îşi făcură apariţia, înmiresmînd aerul cu parfumurile lor. Se aşezară la masă, băură suc de portocale şi, în scurt timp, le aduse preparatele favorite, frigărui de creveţi cu kiwi, pe garnitură de orez şi creveţi pe cremă de castraveţi. Mama Fatme îşi duse mîinile la gură, plină de încîntare. Magde, nevasta lui Sali, îl privea mîndră.
Mîncară în linişte şi, curînd, trecută la desert şi vorbă. Sali plesnea de curiozitate, dar trebuie să fie cuviincios. Fatme se foi, apoi îşi scoase batista şi-şi şterse lacrimile care o podidiră şi o împiedicau să vorbească. Sali, îngrijorat, se ridică şi o prinse de mîini, încercînd să-i privească ochii, apoi nu înţelegea de ce Magde era atît de liniştită?!
VESTEA. Fatme
trase aer în piept şi-i spuse fiului ei iubit: “Sali, două zile în urmă, am
avut de la Allah mult bucurie. Acum, la tine, la fel! Nu credeam apuc asta viaţă
bucurie mare! Allah mult bun cu mine, acum bătrîneţe. Magde, fata la mine, mult
iubit! Magde mult iubit la tine, mult femeie bun este. Mult bun mama este!
Magde dă la tine baiat!”, mai zise femeia şi se lăsă moale în fotoliu. Magde,
sprijinită de fotoliul soacrei, îl privea pe bărbatul ei şi aştepta o reacţie.
Sali, rămas ţeapăn, le privea. Vestea minunată îl năuci. Se răsuci şi se aşeză
în fotoliu. Magde îl urmărea cu privirea. Fatme plîngea în surdină, mărind
tensiunea care plutea în aer.
Curînd, Sali îşi reveni şi, ciudat de calm, îşi şterse mustaţa de transpiraţie şi zise: “Allah este cel mai mare! Allah vrut eu să fiu copil la Fatme, cea mai bună mamă din lume, care suferit cel mai mult şi care iubit şi avut mult încreder şi trăit buntru mine. Allah vrut eu găsit Magde, cea mai bun femeie, care iubit mult buntru mine, care acum dat la mine băiat! Allah vrut eu, Sali, iubit mult mama Fatme şi nevasta Magde! Acum eu, Sali, trebuie mai mult iubit Allah buntru minune familia! Buntru fericire mama, nevasta şi copil. Sali mult muncit. Mult subărat. Acum muncit fericit! Nici om fericit ca Sali. Mama zbuneam: fericit venit acasa? La Romania, unde fost Ada-Kaleh?”, o întrebă pe bătrînă. Aceasta dădu din cap repede, dar glasul nu-i ieşea din gura deschisă. Sali înţelese şi o întrebă pe Magde: “Magde, fericit la iubire de la mine? Eu bărbat bun?”. Magda se ridică şi-i zise: “Am dus o viaţă grea. Ştii bine. Eşti singurul om pe care îl iubesc şi voi sînteţi viaţa mea. Am să te iubesc toată viaţa!”. Se duse spre el şi-l luă de mînă. Sali o privi în ochi şi calm îi sărută mîna apoi, spuse calm: “Am să fac fericit la toţi! Allah ajuta la noi! Aici, mama acasa, tu acasa, eu acasa! Voi la mine... cum zice?... Zîne! Nu mai sufeream niceunde! Eu magazin bunătăţi, făceam afaceri bun! Acasa mult bine! Faceam copil, fericit toţi!”. Magde, mai precis Magda, nevasta lui, aduse o sticlă de Cotnari, la cafea, ca să-şi îndulcească bărbatul.