x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber De ce să NU faci nuntă sâmbăta. Ziua în care mirii își pot uni destinele

De ce să NU faci nuntă sâmbăta. Ziua în care mirii își pot uni destinele

13 Aug 2024   •   23:45
De ce să NU faci nuntă sâmbăta. Ziua în care mirii își pot uni destinele

Mirii aleg să se căsătorească în zilele de sâmbătă însă regulile spun că aceasta este o greșeală.

Motivul pentru care sâmbăta a devenit tradițională pentru nunți este unul practic. Sâmbăta este zi liberă și urmează duminica, astfel că atât mirii cât și nuntașii se pot odihni a doua zi. 

De ce să nu faci nuntă sâmbăta

Regulile creștine spun că nunțile nu ar trebui să aibă loc sâmbăta. Fiecare zi din  săptămână are o semnificație iar sâmbăta este dedicată morților.

Citiți și 4 zodii pornesc pe calea vindecării sufletești

Prin urmare, se spune că mirii ar putea să se confrunte cu probleme mari în căsnicie. Acestea apar, de obicei, mai târziu, după venirea pe lume a copiilor.

Zilele de sâmbătă ar putea să le aducă mirilor probleme mari în căsnicie, după cum spun și preoții. Pentru o căsnicie fericită, mirii trebuie să pășească amândoi cu dreptul, iar acest lucru nu s-ar putea întâmpla dacă nunta are loc în ziua de sâmbătă.

Citiți și Cum să îți alegi parfumul perfect în funcție de personalitate 

Ziua potrivită pentru nuntă

Nunta ar trebui să aibă loc, de fapt, duminica. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că zilele de duminică sunt potrivite pentru astfel de evenimente. Preoții spun că mirii trebuie să se pregătească sufetește înainte cu câteva zile de acest eveniment și să se împărtășească, potrivit spynew.ro.

 

×
Subiecte în articol: nunta sămbătă miri destine preot duminică