x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Debutul serialului “Mama”, la Happy Channel, lider de audiență pe nișa televiziunilor pentru femei

Debutul serialului “Mama”, la Happy Channel, lider de audiență pe nișa televiziunilor pentru femei

02 Oct 2018   •   16:41
Debutul serialului “Mama”, la Happy Channel, lider de audiență pe nișa televiziunilor pentru femei

“Mama”, cel mai recent serial turcesc intrat în grila Happy Channel, a avut parte de un debut care a situat postul de televiziune pe primul loc în clasamentul canalelor tv dedicate femeilor. De altfel, și producțiile “Elif” și “Femeie în înfruntarea destinului” au fost, luni seara, lider de audiență pe această nișă. Cele trei seriale au clasat Happy Channel pe poziția a patra în top all channels la nivelul targetului Femei 18-49 Urban.

 

La începutul acestei săptămâni, telespectatorii au putut urmări premiera serialului “Mama”, o poveste impresionantă care o are ca protagonistă pe Cansu Dere – o celebră actriță din Turcia, extrem de îndrăgită și de publicul din România. Aseară, în intervalul difuzării (19:34-20:33), primul episod al producției a fost lider de audiență la nivelul posturilor de televiziune pentru femei, obținând o cotă de piață de 4.7% și un rating mediu de 2 procente. Pe poziția a doua s-a aflat Pro 2, cu o cotă de piață de 3.7% și un rating mediu de 1.6 procente.

Sezonul 4 al serialului “Elif” s-a încheiat aseară la Happy Channel, fiind lider de audiență pe segmentul televiziunilor dedicate femeilor. În intervalul 17:59-19:33, finalul sezonului a înregistrat o cotă de piață de 3% și un rating mediu de 0.8 procente, în timp ce pe locul al doilea s-a aflat Pro Gold cu cu 2.2%shr/0.6%rtg.

 “Femeie în înfruntarea destinului” a menținut Happy Channel ca lider de audiență pe această nișă, iar pe parcursul difuzării (20.34-21.32) a înregistrat o cotă de piață de 6.1% și un rating mediu de 2.9 procente. În clasamentul posturilor de televiziune pentru femei, Happy Channel a fost urmat de Pro 2, cu o cotă de piață de 3.3% și un rating mediu de 1.6 procente.

Cele trei seriale turcești au clasat, luni – 1 octombrie, Happy Channel pe poziția a patra în top all channels,target femei cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, mediul urban.

“Mama”, noua producție din grila tv , poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 18.00, iar în această perioadă Happy Channel difuzează ultimele episoade ale serialului “Femeie în înfruntarea destinului”, de luni până joi, de la ora 20.00.

 

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA SRL

Target: Femei 18-49 Urban

1-Oct-18

           

×