x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Discovery Channel ne arată cum se construieşte “Cel mai mare vas din lume”

Discovery Channel ne arată cum se construieşte “Cel mai mare vas din lume”

de Sebastian S. Eduard    |    05 Dec 2013   •   18:27
Discovery Channel ne arată cum se construieşte “Cel mai mare vas din lume”

Ca umare a unui parteneriat în exclusivitate cu compania maritimã Maersk Line, Discovery Channel a putut asista la construcţia celui mai mare vas din lume, din stadiul de proiect şi până la prima sa călătorie. Întregul proces va fi prezentat într-un documentar unic, intitulat “Cel mai mare vas din lume”, începând din 8 decembrie, de la ora 20.00.

Cel mai mare vas din lume, realizat de compania Maersk Line, este primul vas-container din clasa Triple-E construit vreodată cu lungimea de 400 de metri, ceea ce înseamnă că va fi cu 40% mai mare decât oricare alt vas existent la ora actuală. Este mai lung decât patru terenuri de fotbal, mai greu decât 55 de submarine nucleare şi poate încărca la bord peste 300 de milioane de sticle de vin. Capabil să transporte orice tip de încărcătură, de la automobile până la alimente şi încălţăminte sport, între cel mai aglomerat port din lume, Hong Kong, şi cel mai mare port din Europa, Rotterdam, această minune a oceanelor va schimba pentru totdeauna conceptul de transport naval global.

Programul “Cel mai mare vas din lume”, o serie de 6 episoade, va studia fiecare etapă din acest proiect istoric, urmărind pas cu pas eforturile impresionante pentru construirea vasului, prezentată prin ochii constructorilor din Coreea de Sud care se ocupă de acest proiect de pionierat. Întregul proces este detaliat cu ajutorul unor secvenţe uimitoare de grafică şi animaţie 3D generată pe computer. Plecând de la proiectul unic al carenei acestui vas din clasa Triple-E şi de la construirea motoarelor şi elicelor sale uriaşe, până la sistemele de siguranţă extrem de performante şi primul voiaj al vasului între Asia şi Europa, programul surprinde fiecare aspect al acestui demers temerar.

×