x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Doi concurenți se confruntă cu Marele Zid pentru mamele lor

Doi concurenți se confruntă cu Marele Zid pentru mamele lor

06 Dec 2017   •   16:51
Doi concurenți se confruntă cu Marele Zid pentru mamele lor

Ioan și Cătălin sunt doi concurenți speciali, care împărtășesc mai mult decât o prietenie frumoasă. Concurenții care pășesc în fața Marelui Zid în această seară au un scop comun, să își readucă mamele în țară. Cele două lucrează în prezent în străinătate, pentru a le asigura băieților un sprijin material, însă distanța fața de cei dragi este dureroasă și dramatică. Tocmai din acest motiv, coechipierii sunt deciși să lupte până în ultima clipă pentru a-și vedea îndeplinit cel mai mare vis.

S-au cunoscut acum trei ani, dar mărturisesc că în acest timp au învățat multe unul despre celălalt: ,,Simt că parcă ne știm de treizeci de ani, nu de trei..!”, declară unul dintre concurenți. Sunt colegi de cameră, cei mai buni prieteni și împărtășesc aceeași viziune asupra vieții, convinși că fericirea se regăsește în lucrurile mărunte. În această seară se vor confrunta cu Marele Zid pentru a-și reîntregi familia și a se bucura de dragostea mamei, ce le lipsește în fiecare zi. Alăturarea dintre cei doi nu este întâmplătoare, căci băieții au o legătură unică: ,,Este foarte interesant, simt că împărtășim aceeași soartă. Nu există absolut nimeni care să îmi cunoască secretele așa cum le știe Cătălin.. La rândul lui, Cătălin găsește sprijin în siguranța și stăpânirea de sine a lui Ioan: ,,Este un om extrem de puternic și cred că problemele l-au ajutat să descopere cine este de fapt.”.

Mamele celor doi băieți sunt plecate în Italia și Germania, însă în această seară Ioan va fi susținut din public chiar de cea pe care vrea să o aducă acasă. Înlăcrimată, va urmări parcursul fiului său la doar câțiva metri de Marele Zid, alături de bunica lui Ioan care va fi și ea copleșită de sentimente. În această seară de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor avea parte de o ediție specială, în care concurenții vor trece prin toată stările emoționale, de la agonie, la extaz- toate acestea doar la ,,The Wall- Marele Zid”, concursul fenomen care le poate schimba celor doi destinul cu aterizarea unei singure bile norocoase.

×