x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Expoziţie internaţională de feline la Romexpo la finalul acestei săptămâni

Expoziţie internaţională de feline la Romexpo la finalul acestei săptămâni

01 Noi 2017   •   10:19
Expoziţie internaţională de feline la Romexpo la finalul acestei săptămâni

Peste 250 de pisici de rasă din toate colţurile lumii vor putea fi admirate, la sfârşitul acestei săptămâni, la Expoziţia Internaţională Felină de Toamnă - SofistiCAT, găzduită la Romexpo, potrivit comunicatului de presă remis miercuri AGERPRES. 

Expoziţia va avea ca punct culminant concursul "Best in show", în care cele mai frumoase pisici se vor 'întrece' pentru un loc pe podium în faţa unui juriu internaţional. 

Sâmbătă, 4 noiembrie, în pauza dintre arbitraj şi concursul final "Best in show", crescătorii de Maine Coon, cea mai mare rasă de pisici din lume, vor oferi publicului o prezentare specială. 

Tot sâmbătă, pentru că va fi Lună plină, organizatorii s-au gândit la un concurs special, intitulat "Full Moon Dark Cats", unde pisicile negre se vor întrece pentru titlul de "cea mai frumoasă şi mai neagră ca noaptea". 

Pe durata expoziţiei se va desfăşura şi campania "Arată că îţi pasă", în cadrul căreia se vor strânge donaţii, în bani sau hrană, pentru animalele din adăposturi, iar organizaţiile pentru protecţia animalelor vor aduce pisici vaccinate şi sterilizate spre adopţie. 

În plus, vizitatorii vor putea participa la o tombolă având ca premii centre de joacă pentru pisici, iar pentru copii va fi deschis un atelier de pictură pe faţă. Vor fi disponibile, la preţuri promoţionale, produse şi accesorii destinate atât pisicilor, cât şi iubitorilor acestora. 

Un bilet de intrare costă 10 lei, pensionarii au bilet redus la 5 lei, iar copiii au acces gratuit.

×