x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion 8 Tehnici de întinerire. Tu le aplici?

8 Tehnici de întinerire. Tu le aplici?

29 Oct 2018   •   20:53
8 Tehnici de întinerire. Tu le aplici?

Corpul nostru, ca și cel al animalelor şi plantelor din jur, are o viață determinată de condițiile vremii unde se naște: soare, mâncare, aer - la animale și plante, iar la om, în plus, de gânduri și trăiri.


Diferența dintre noi și faună și floră stă în ceea ce facem cu ce avem, în disponibilitatea noastră de decizie asupra consumului intern de energie. 
“Acumulatorii noștri se încarcă și descarcă cât e ziua și noaptea de lungă. Cel mai rapid se descarcă prin gânduri și emoții negative, iar cel mai rapid se încarcă prin hrană mentală și emoțională cu recunoștința pentru tot ce este în jur. Mâncarea are un rol mic, dar substanțial ca aport de energie-hrană pentru corpul nostru. Metodele prin care un corp poate întineri sunt mai nou legate de mâncare, însă ea este limitată la nivel chimic și fizic pentru corpul nostru”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Întinerirea se găsește prin toate culturile și religiile lumii:

• La chinezi – prin masaj, tai chi, qi gong;
• La creștini – prin rugăciune, postul creștin și mătănii;
• La hinduși – prin yoga, recunoștință;
• La budiști – prin meditație, concentrare;
• La egipteni – prin uleiuri, condimente, ierburi;
• La musulmani – prin pelerinaje, post și rugăciuni zilnice;
• La triburi uitate – prin dansuri și ritualuri sacre.

Toate includ recunoștința pentru o stare sau ființe Divine așa cum, la o clasa ierarhică mai jos, câinele sau pisica ta dau cu coadă pe lângă tine ca să le dai ceva. Astfel, animalele au recunoștință și dorință de la ființele superioare lor.

Întinerirea zilelor noastre include:

...............................

Citește mai departe despre cele 8 tehnici de întinerire

×