x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Accesoriile feminine cu efect de „du-te-ncolo” asupra bărbaților

Accesoriile feminine cu efect de „du-te-ncolo” asupra bărbaților

de Irina Stoica    |    08 Iul 2016   •   22:00
Accesoriile feminine cu efect de „du-te-ncolo” asupra bărbaților
Sursa foto: VladislavStarozhilov/Getty Images/iStockphoto

Când vine vorba despre eforturile pe care femeile le fac pentru a atrage privirile şi interesul bărbaţilor, cerul este limita, în unele cazuri. De la vestimentaţie la machiaj şi până la intervenţii chirurgicale mai mult sau mai puţin invazive, armele sunt dintre cele mai diverse. Dar nu neapărat eficiente. Multe dintre ele au efect de bumerang, şi asta o spun chiar bărbaţii. Un sondaj recent, publicat de cotidianul britanic the Guardian, arată care sunt acelea.

Să pui un bărbat pe fugă atunci când, de fapt, vrei să îl cucereşti poate fi mai uşort decât îşi imaginează doamnele şi domnişoarele, e concluzia sondajului apărut în the Guardian. De la ruj la bronzul artificial şi la buzele suradimensionate, unele aşa-zise tehnici de înfrumuseţare sunt foarte eficiente în a capta atenţia unui bărbat, dar deloc utile în a o transforma în admiraţie. Două sute de bărbaţi au răspuns la întrebarea „Care sunt lucrurile despre care femeile cred că le fac mai atrăgătoare, în timp ce bărbaţii cred că le fac mai puţin atrăgătoare?”. Iar răspunsurile lor sunt pe cât de variate, pe atât de constructive.

 

Așa nu: unghiile lungi și rujurile tari

Un prim exemplu au fost piercing-urile. În special cele făcute în buza de sus. Femeile care cred că astfel de podoabe le sporesc puterea de atracţie ar face bine să se gândească de două ori înainte să se ducă la salonul de specialitate, spun mulţi dintre bărbaţii chestionaţi. Astfel de accesorii li se par cam de doi bani. Cerceii supradimensionaţi ar putea fi buni pentru un exerciţiu cu cercul, la gimnastică ritmică, dar nu impresionează plăcut niciun bărbat, mai indică sondajul. Pantalonii de trening cu posteriorul inscripţionat nu le sunt, nici ele, pe plac, indiferent de cât de obraznic, sexy sau îndrăzneţ ar fi mesajul transmis pe partea dorsală a purtătoarei.

Unghiile lungi, mai ales cele sculptate precum nişte pumnale, nu le trezesc reprezentanţilor sexului tare decât instinctul de conservare, nicidecum interesul amoros. Iar rujurile în culori foarte tari, pe care multe doamne şi domnişoare mizează ca armă sigură pentru a se face remarcate şi pentru a atrage posibili admiratori, sunt pe lista de „Aşa nu” a celor chestionaţi. Tot acolo se regăsesc buzele care ajung să semene cu un cioc de raţă după repetate injecţii cu acid hialuronic.

Balerinii sunt comozi, simpatici, prietenoşi cu picioarele, mai ales în zile de alergătură. Dar nu vor fi niciodată nişte accesorii atrăgătoare, cred bărbaţii. Tot la capitolul vestimentar, pantalonii cu talie înaltă nu sunt deloc printre accesoriile pe care bărbaţilor le place să le vadă.

Despre pielea brun-roşcată obţinută la solar, unul dintre cei care au luat parte la sondaj a spus că îi aminteşte de vechea lui mănuşă de baseball.

 

Jurnaliștii britanici au aflat ce cred femeile că vor bărbaţii şi unde greşesc

×