x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Casa de modă Versace anunţă demisia designerului său principal, Anthony Vaccarello

Casa de modă Versace anunţă demisia designerului său principal, Anthony Vaccarello

04 Apr 2016   •   18:12
Casa de modă Versace anunţă demisia designerului său principal, Anthony Vaccarello

Casa de modă italiană Versace a anunţat, luni, că Anthony Vaccarello a demisionat din funcţia de director de creaţie al brandului Versus Versace, informează Reuters.

”Deşi îmi pare rău să îl văd pe Anthony Vaccarello părăsind familia Versace, îi urez să aibă parte de un succes extraordinar în viitor”, a declarat Donatella Versace, vicepreşedintele grupului Versace.

Potrivit presei internaţionale, această demisie deschide calea designerului belgian spre casa de modă franceză Yves Saint Laurent.

Casa franceză YSL, care aparţine grupului de lux Kering, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Hedi Slimane, directorul ei de creaţie, a demisionat din această funcţie. Potrivit unor surse citate de agenţia de presă Reuters, Hedi Slimane ar urma să fie înlocuit de Anthony Vaccarello.

Anthony Vaccarello, specializat în designerul rochiilor negre de cocktail şi admirator al desenelor asimetrice, este considerat un potenţial înlocuitor al lui Slimane, întrucât a demonstrat deja că poate să continue tradiţia designului ”rock chic”, care s-a dovedit atât de popular în cadrul brandului Yves Saint Laurent. 

Hedi Slimane a dublat vânzările anuale ale casei YSL, care au ajuns până la 974 de milioane de euro (1,1 miliarde de dolari), ajutând-o să devină una dintre puţinele case de modă din lume care au obţinut venituri de peste 1 miliard de dolari, alături de casa Valentino, deţinută de un grup din Qatar. 

Într-un anunţ separat, propria casă de modă a lui Vaccarello a precizat că designerul nu intenţionează să renunţe la planurile de a-şi dezvolta propriul brand. 

Sursa: news.ro

×