x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Culoarea anului 2025: "Ne oferă senzația de răsfăț și căldură”

Culoarea anului 2025: "Ne oferă senzația de răsfăț și căldură”

de Redacția Jurnalul    |    08 Dec 2024   •   07:00
Culoarea anului 2025: "Ne oferă senzația de răsfăț și căldură”
Sursa foto: Pantone

Institutul Pantone a anunțat care va fi culoarea anului 2025. Mocha Mousse, o nuanță caldă de maro scoate în evidență eleganța și confortul de fiecare zi.

Alegerea reflectă starea de spirit generală, dorința de simplitate și momente de răsfăț cotidian, potrivit experților Pantone, notează Antena3 CNN.

Semnificația culorii anului 2025

Laurie Pressman, vicepreședinta Institutului Pantone, spune că această nuanță este inspirată de nevoia de confort și plăcerile simple.

„Mocha Mousse este o culoare bogată și reconfortantă, care ne duce cu gândul la ciocolată și cafea, oferindu-ne senzația de răsfăț și căldură.”

Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute, precizează că Mocha Mousse combină sobrietatea și simplitatea maroului clasic cu aspirațiile contemporane de lux și rafinament.

Mocha Mousse simbolizează o revenire la plăcerile simple dar cu un aer sofisticat. Este o nuanță care îmbină rădăcinile profunde ale naturalului cu o notă de lux accesibil. Evocând confortul și bogăția senzorială, această culoare ne încurajează să ne concentrăm pe momentele personale și să ne bucurăm de experiențele care ne aduc bunăstare, precum savurarea unei cești de cafea sau o plimbare în natură, scrie Antena3 CNN.

Culoarea aduce o eleganță discretă, fiind potrivită de cei care caută un echilibru între stilul minimalist și detalii opulente.

Moda 2025

Mocha Mousse este extrem de versatilă, funcționând ca o bază cromatică puternică în diverse domenii, de la modă la design interior și produse de consum:

În modă, Mocha Mousse se potrivește atât în ținute casual, cât și în cele formale, adăugând un aer de rafinament discret. Poate fi integrată în palete monocrome sau alături de culori vibrante.

În design interior, culoarea creează spații calde și primitoare, fiind perfectă pentru decoruri minimaliste sau scheme elaborate, combinată cu tonuri neutre sau accente strălucitoare.

În alte industrii, de la ambalaje sofisticate la produse digitale, această culoare oferă un sentiment de stabilitate și rafinament.

Totodată,  Pantone a creat cinci palete cromatice bazate pe Mocha Mousse, fiecare cu propria sa energie, pe care designerii și pasionații de culori le pot folosi pentru a-și crea proiectele, potrivit Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: 2025 culoarea anului