x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Cum sunt evaluate diamantele și ce trebuie să știi ca să te ferești de falsuri

Cum sunt evaluate diamantele și ce trebuie să știi ca să te ferești de falsuri

18 Aug 2022   •   15:57
Cum sunt evaluate diamantele și ce trebuie să știi ca să te ferești de falsuri
Sursa foto: Pexels

Diamantele au o strălucire inegalabilă și o aură de mister. Achiziția unei bijuterii cu diamante este un pas important pentru că nu doar frumusețea piesei trebuie avută în vedere, ci și investiția în sine. Bijuteriile cu diamante pe care le cumperi trebuie să fie reale, iar pentru a fi sigur achiziția se face doar din magazine autorizate.

Diamantele sunt pline de mister, simboluri ale rafinamentului desăvârșit, însă nu trebuie să uiți că nu sunt doar pietre frumoase, ci și indestructibile. Un diamant este pentru totdeauna, iar pentru ca acest lucru să fie valabil este nevoie să achiziționezi bijuterii cu diamante reale. Cum poți face acest lucru? Cu o atentă documentare și informare prealabilă, dar și apelând la magazine specializate și la profesioniști. 

Cumpărături sigure

Nu poți evalua acasă un diamant, folosind tot felul de teste și informații regăsite pe internet. Atunci când vrei să îi faci un cadou deosebit iubitei sau soției, cumpără bijuterii cu diamante de la Credit Amanet, cu certificat de autenticitate și garanție, piese unice, la prețuri accesibile. Bijuteriile cu diamante sunt pentru ocazii speciale, dar pot fi purtate și zilnic, dacă persoana care le primește știe să le facă parte a stilului și personalității sale. 

Cum sunt evaluate diamantele?

Criteriul cel mai cunoscut de evaluare a diamantelor, în ciuda numeroaselor clasificări apărute, este cel utilizat și acceptat de Institutul Gemologic din America (GIA), încă din 1953. Evaluarea celor 4C ține cont de: claritatea pietrei, culoarea, tăietura și greutatea acesteia, măsurată în carate. 

Claritatea înseamnă lipsa impurităților din interior. Cu cât un diamant este mai limpede, are o valoare mai mare. 

Culoarea este importantă, cele incolore și clare sunt cele mai scumpe. Există însă și  diamante colorate - albastru, galben, roz, roșu, verde, negru sau fantezie, care pot fi valoroase. 

Tăietura diamantului conferă pietrei strălucirea inegalabilă, iar măiestria bijutierului pune în evidență cu adevărat inegalabila splendoare. 

Unitatea de măsură a diamantelor este caratul, iar punctul este o subdiviziune a sa. Astfel, un carat este alcătuit dintr-o 100 de puncte, ceea ce înseamnă că un diamant poate fi evaluat cu mare precizie. 

Evaluare și certificare

Fiecare diamant este evaluat și certificat și când este vândut singur sau montat într-o bijuterie trebuie să fie însoțit de un astfel de document, emis de un laborator specializat, cunoscut și apreciat la nivel mondial. 

Fără un astfel de buletin care să ateste unicitatea sa, oferind informații despre tăietură, claritate, fluorescență, formă, culoare, grad de finisare, proporții și carate, achiziția nu ar trebui realizată. 

Diamante naturale vs. diamante false

Un diamant natural este format dintr-un singur element chimic aflat în tabelul lui Mendeleev, și anume carbonul. Atomii de carbon, cristalizează în sistem cubic în străfundul pământului, la temperatură și presiune ridicată și creează diamantele brute. Diamantele pe care le vedem astăzi sunt formate în urmă cu miliarde de ani. 

Diamantele false nu sunt structuri formate pe bază de carbon. Deși uneori diamantele false le imită pe cele reale, nu pot prezenta aceleași caracteristici ca cele naturale, claritatea, culoarea și transparența sunt incontestabil elemente de diferențiere. 

Valoarea diamantelor

Diamantele naturale sunt deosebite și prin faptul că nu pot fi 2 la fel. Nu se pot forma, chiar și în condiții identice de temperatură și presiune, 2 diamante naturale brute perfect identice. Vor exista categoric diferențe semnificative între ele. 

Astfel, la valoarea unui diamant contribuie foarte mult, alături de caracteristicile fizice, și raritatea, mărimea pietrei și cererea din piață. 


 

Dacă intenționezi să achiziționezi un diamant sau bijuterii cu diamante nu te grăbi. Verifică magazinele de specialitate, ofertele lor, existența certificatului care atentă unicitatea diamantelor și abia apoi cumpără. Diamantele sunt pentru totdeauna, o investiție de viitor, dar și o minunată ocazie de a purta o bijuterie rafinată, care să fie în plus și un talisman norocos.  


 

×