Săptămâna asta am găsit resurse să lucrez şi să stau puţin cu mine. Mi-am luat o pauză de evenimente, interviuri şi vizite. Pauza de lume.
Îmi propusesem o primăvară de căutări şi descoperiri de oameni frumoşi şi de călătorii. Am întâlnit oameni frumoşi, care fac lucruri de calitate, am scris despre ei şi mă bucur că există o nişă umană în ţara asta pe care depresia şi nevoile nu au împins-o, încă, să plece. Călătoriile le-am lăsat pentru vară, şi asta va fi un capitol separat, despre care voi povesti mult. Pauza mea de lume s-a extins şi în week-end. După multe căutări şi hotărâri de mult planificate să fie luate, dintr-o nevoie tot mai mare de a mânca sănătos şi dintr-o regândire a bugetului privitor la capitolul alimentaţie, am ales, pe principiul "făcut în casă şi natural", restructurarea bucătăriei şi a tot ceea ce înseamnă regim alimentar. Aşa cum se ştie că eşti ceea ce îmbraci, la fel de adevărată este şi afirmaţia că "eşti ceea ce mănânci", pentru că totul, dar absolut totul se vede apoi la exterior. Grăsimile şi dulciurile nu iartă pe nimeni şi e, oricum, mult mai bine şi mai sănătos să previi decât să repari. După o anumită vârstă, grăsimea şi zahărul ies la suprafată, se văd, se exprimă, uneori, în forme groteşti pe faţă, pe mâini, pe coapse şi chiar pe glezne! Eu am avut noroc de gene bune şi mi se spune că arăt cu patru sau cinci ani mai puţin, fac sport şi, de ani buni, m-am dedicat unei diete care nu conţine grăsimi, dar mai "scap" felii de tort, plăcinţele, prăjiturele şi (cam multă) îngheţată. Aşa că am decis revoluţie şi am declarat "război" zahărului, care până la urmă devine mai nociv decât lipidele. După ce am aruncat tot din frigider, am eliminat tot ce înseamnă mâncare procesată termic, am spus "nu" inclusiv laptelui (asta şi după ce am descoperit o băutură minunat de bună din orez), cât şi produselor de supermarket şi am făcut noua listă de cumpărături. În final, a rezultat aşa: dimineaţa mea înseamnă fulgi de cereale integrale, tărâţe sau cereale fibro bio cu lapte de orez sau pâine din făină integrală făcută în casă (vă recomand magazinul Bio de pe Strada Corbeni, colţ cu Strada Spătarului, intrarea din Calea Moşilor) şi fructe. Se pot mânca orice fructe proaspete până în ora prânzului, nu seara şi, cel mai bine ar fi, pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de micul dejun, adică imediat după ce ne-am dat jos din pat. Prânzul poate fi din file de peşte proaspăt (păstrăv, doradă, calcan, care este excelent) sau pui sau vită (de la pieţe de carne proaspătă, ideal ar fi de la ţară direct, nimic congelat) şi orez integral cu legume proaspete (de la ţărani) - toate gătite la aburi. Există o maşină care pregăteşte la aburi trei sau patru tipuri de alimente de-o dată, păstrând proprietăţile nutritive ale alimentelor, şi nu costă foarte mult, se găseşte în magazinele de electrocasnice (vă recomand Phillips sau Tefal). Seara, spanac cu ouă şi brânză - gătit tot în aburi, fără sosuri (indicate ar fi doar albuşurile de la cele de găină sau ouă de prepeliţă întregi, ideale pentru că nu au colesterol). Seara e foarte bună şi săţioasă doar o salată cu multe legume şi puţin pui sau peşe la grătar sau cu puţină brânză slabă/caş (de la ţărani sau de la târgurile de mâncăruri tradiţionale organizate periodic în Bucureşti, şi nu numai). Dacă vrem ceva dulce (deşi fructele şi carbohidraţii de dimineaţă au tot ceea ce le trebuie), vă recomand doar ciocolată neagră (peste 60% cacao), gelato (nu îngheţată, pentru că reţeta este diferită şi îngheţata este făcută cu lapte şi are grăsimi), pasta cremă de roşcove în loc de Nutella, pentru că nu are zahăr procesat şi e săracă în calorii sau miere bio, de la apicultori (în cantităţi mici, totuşi). Mierea este foarte bună pentru a înlocui zahărul în diferite reţete de deserturi sau dulciuri pe care le faceţi în casă. Atenţie la unt! Este foarte gras şi hipercaloric. Regimul meu alimentar nu este neapărat unul de slăbit, dar este unul care sigur nu îngraşă şi nu lasă grăsimile să se depoziteze. Am ajuns la concluzia că nu cantitatea contează până la urmă, ci doar calitatea, la capitolul alimente. Şi mâncarea trebuie să fie săracă în glucide şi lipide. În rest, aproape că nu mai există reguli. Cu cât mâncăm mai crud şi direct din natură, cu atât organismul se hrăneşte mai sănătos şi mai bine şi chiar putem mânca mai multe mese pe zi, dar fără tot felul de conservanţi, arome şi E-uri, glucide periculoase şi fără grăsimi. Atenţie şi la îndulcitori, care nu sunt altceva decât alte E-uri. Mai bine miere decât zahăr! Sigur, sportul şi mâncarea ne ajută mult şi pun în mişcare metabolismul să consume mai repede, prin arderi mai rapide. Deşi unii nutriţionişti împătimiţi ai dietei raw (crud) vegan (vegetarian) ar sări să mă taie, eu cred că proteinele animale sunt necesare pentru a ne dezvolta şi a ne ţine în priză şi creierul (energia intelectuală), şi energia fizică, pentru că, până una-alta, şi japonezii mănâncă orez cu orez şi soia, dar mănâncă şi peşte. Crud, natural şi necesar funcţiilor vitale ale omului - care, până la urmă, este un animal omnivor. Şi eu credeam în fructe şi legume, dar ele nu pot ajuta organismul să se dezvolte şi nu asigură un complex de vitamine şi nutrienţi de care avem nevoie pentru a funcţiona la cote maxime. Am avut chiar o dispută cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, care mi-a dat argumentul suprem: cum ar putea să crească un copil mic fără proteine animale, fără carne, doar cu legume şi soia? Aşa este, nu numai că n-ar creşte, dar probabil că ar muri sau ar fi rahitic şi retard. Nu ştiu, reflectaţi şi voi, trageţi concluziile în funcţie de stilul propriu de viaţă, dar renunţaţi la zahăr, snack-uri, "găteli" termice cu uleiuri şi sosuri, pseudobăuturi 3 în 1, McDonald's, băuturi carbogazoase, prăjeli şi grăsimi. Astea sunt sigur acele alimente rele care ne îmbolnăvesc şi ne îmbătrânesc mai devreme. Succes! Pe curând!
Citește pe Antena3.ro