Jezebel

O cheamă Izabela. Este româncă, are 42 de ani. La 8 ani asculta Carlos Gardel, Edith Piaf şi Maria Tănase. A făcut o şcoală de muzică, dar părinţii au sfătuit-o să meargă la o şcoală sigură şi "practică". Deşi le moştenea pasiunea pentru muzică, deşi avea o voce ireal de frumoasă şi un talent nativ, Izabela s-a dus să înveţe să lucreze cu cifrele.

Timp de 17 ani a lucrat ca director într-o bancă. Până într-o seară, la ziua unui prieten, într-o cârciumă, când s-a ridicat de la masă, a luat microfonul şi i-a dedicat sărbătoritului melodia "Ionel, Ionelule" în franceză! Toată lumea a sărit în picioare. Aplauzele şi cuvintele de încurajare şi, mai ales, insistenţele iubitului ei, au făcut-o să renunţe la bancă şi să-şi trăiască visul de a cânta. Au urmat trei ani de muncă (a reluat şcoala de muzică) şi de participări la diverse evenimente private la care era invitată.

Astăzi, Izabela - Jezebel, pe numele ei de scenă (după filmul cu Bette Davis) trăieşte cântând şi cântă trăind. Toată fiinţa ei este făcută pentru a cânta. Nu mi-o imaginez la bancă, sau făcând altceva, nu înţeleg cum a rezistat fără muzică atâţia ani. Când am auzit-o prima dată am tresărit, apoi am rămas câteva minute încremenită, trăind o dată cu ea, în acelaşi ritm cu al ei, o bucurie şi o emoţie fantastică, pe care nu ştiu să le descriu. Ştiu doar că mă întrebam dacă este Edith Piaf, Patricia Kaas, Cesaria Evora sau Maria Tănase...

NU MANELE, NU SILICOANE
Aberam în mintea mea şi mă întrebam cum e posibil să se adune atâta patimă şi atât talent într-o singură voce? Cum poate cineva să cânte şi muzică latino americană, şi şansonete şi jazz, şi muzică populară românească, într-un registru impecabil? Jezebel are un timbru vocal special, absolut hipnotizant. Cântă şi în franceză şi în spaniolă. Nu am stat mult de vorbă cu ea, dar este atât de modestă şi de rafinată (calităţi aşa de rare astăzi), încât îmi pare că trăieşte în altă epocă, e ca o artistă din anii '20, '30 care a uitat să mai îmbătrânească. E frumoasă şi atât de naturală, aşa cum puţine femei mai sunt în ziua de astăzi.

Izabela nu cântă nici manele, nu are nici silicoane, nu este nici blondă! Şi este şi puţin trecută de douăzeci şi... de ani. Cine să fie atras de ea ca să o impresarieze? Cine să o tot invite pe la emisiuni de "mondenităţuri" inutile? Nu prezintă garanţii de vedetă autohtonă cu potenţial de "divă" care să aducă profit gras. Are doar voce! După ce a fost invitată într-o singură emisiune televizată, unde a câştigat puţină notorietate, într-un an Izabela a reuşit să-şi alcătuiască singură trupa ei, care o completează perfect, într-o armonie desărvârşită.

Alături de instrumentişti români de excepţie, se află şi un percuţionist cubanez fermecător, Gilberto. Gyuri Pascu a susţinut-o şi a încurajat-o să nu mai renunţe la muzică, şi i-a oferit şansa de a-şi pune în scenă proiectele pe care le visa. Aşa s-a întâmplat cu programul "De la Maria Tănase la Edith Piaf - prin Micul Paris", proiect lansat la Gyuri's Pub.

Anul trecut, un prieten a recomandat-o regizorului Toma Enache, care caută o anumită voce pentru spectacolele sale. Vocea Izabelei şi prezenţa ei scenică erau exact ceea ce lipsea în imaginea completă a piesei "Mincinosul" de Carlo Goldoni. Aşa a ajuns Izabela (Bela) să cânte şi să joace personajul "Cleonice", alături de nume precum Claudiu Bleonţ, Sebastian Papaiani, Valentin şi Bogdan Uritescu, şi Liliana Pană.

Jezebel este o minune, o voce unică, nu are corespondent în momentul actual în România, cel puţin. O puteţi vedea şi auzi în fiecare miercuri la "La Historia" în Centrul vechi, şi joia, în cadrul programului "La historia de un amor", la Palatul Ghika (Str. Doamna Ghika). Chiar şi la 42 de ani, visul ei s-a împlinit! Mai are un singur lucru de făcut! Să câştige o luptă cu timpul pierdut: să absolve Conservatorul şi să-şi împlinească dorinţa cea mai mare, şi anume aceea de a urca pe scena Operei. Nu îi va fi greu şi ştiu că va străluci când va ajunge! Mergeţi să o ascultaţi pe Jezebel şi o veţi iubi.
Pe curând!