R'Bonney Gabriel, actuala Miss Univers, a declarat marți seară că la concursul internațional de frumusețe vor putea participa de acum înainte toate femeile cu vârsta de peste 18 ani, scrie Insider.
Anterior, concursul Miss Univers, precum și Miss USA, permitea doar concurentelor cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani să concureze.
Gabriel a anunțat vestea în timpul show-ului designerului Tanner Fletcher de la New York Fashion Week 2023 intitulat "Beauty Pageant", potrivit Women's Wear Daily.
În urma anunțului făcut de regina frumuseții americane, care a fost încoronată Miss Univers 2022, și organizația Miss Univers a publicat o declarație pe Instagram.
"Organizația Miss Universe anunță eliminarea tuturor limitelor de vârstă în cadrul tuturor concursurilor Miss Univers și a concursurilor asociate", se arată în comunicat: "Această schimbare se va aplica pentru toate concursurile din 2024 la nivel global. Începând de atunci, fiecare femeie adultă din lume va fi eligibilă să concureze pentru a participa la Miss Univers".
Speculațiile privind eliminarea limitei de vârstă au început să apară după ce organizația a anunțat, în august 2022, că va permite femeilor căsătorite și mamelor să concureze.
Schimbarea a intrat în vigoare în 2023. Miss Maine, Juliana Morehouse, va face istorie ca prima femeie căsătorită care va concura la Miss SUA la sfârșitul acestei luni.
(sursa: Mediafax)