x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Smaralde şi rubine la Săptămâna Modei de la Paris

Smaralde şi rubine la Săptămâna Modei de la Paris

05 Iul 2018   •   21:00
Smaralde şi rubine la Săptămâna Modei de la Paris

Coliere decorate cu smaralde şi rubine au fost vedetele zilei de joi la Săptămâna Modei de la Paris, unde brandul Chopard şi alţi bijutieri de lux au colaborat cu casele de modă tradiţionale pentru a-şi prezenta cele mai recente colecţii, informează Reuters. 

Compania elveţiană Chopard a combinat pietre şi metale preţioase cu materiale considerate mai puţin nobile, precum aluminiu, care poate fi colorat şi prelucrat pentru a crea structuri uşoare şi cu motive elaborate. 

"Aluminiul ne-a permis să producem câteva bijuterii deosebit de creative", a declarat Celine Wackie-Eysten, directorul de comunicare al brandului elveţian. 

Cea mai recentă colecţie a casei Chopard - cu bijuterii ale căror preţuri pot să atingă pragul de 1 milion de euro - a inclus un colier din aluminiu roşu, decorat cu rubine, modelat în forma unor ciucuri. 

O altă vedetă a colecţiei Chopard a fost un medalion montat într-un colier realizat din pene de cocor şi de fazan. 

Alte branduri celebre, precum Chaumet - deţinut de grupul LVMH - şi De Beers - deţinut de grupul Anglo American - îşi prezintă cele mai recente colecţii în aceste zile la Paris.AGERPRES

×
Subiecte în articol: săptămâna modei paris