În această dimineață chef Florin Dumitrescu a devenit tată pentru a doua oară. Mia, fetița sa și a Cristinei, a venit pe lume la o maternitate din București și nu le-a dat deloc bătăi de cap părinților. Cu 2,480 kilograme și 49 de cemtimetri, micuța Mia le-a adus părinților o bucurie de nedescris. ”De data asta nu am fost luați prin surprindere, cum s-a întâmplat cu Ava, prima noastră fetiță, care s-a născut cu câteva zile mai devreme. Mia Victoria Dumitrescu s-a născut exact la data stabilită și este o fetiță absolut superbă. Sunt atât de fericit încât mi-am sunat toți prietenii apropiați să mă laud că sunt încă o dată tată de fată”, mărturisește bucuros și entuziasmat juratul de la ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor”.
Florin și Cristina sunt acum nerăbdători să o ducă acasă pe Mia. ”Chiar înainte de naștere cu câteva zile mă uitam prin hăinuțele de nou născut ale Avei și m-a cuprins o emoție puternică la gândul că vom avea din nou acasă un bebeluș. Suntem curioși cum se vor înțelege cele două și abia așteptăm să ne jucăm împreună, să ieșim la plimbare, să mergem în vacanțe”, a povestit Cristina chiar înainte de ziua în care a adus-o pe lume pe Mia.
Acum doi ani Florin și Cristina Dumitrescu au devenit părinți pentru prima oară. Cu două fete acasă, cei doi recunosc că, deși deocamdată nu au făcut alte planuri, își doresc o familie numeroasă.