Florin Vasilică este, duminică, 28 iunie, de la 20:00, la Antena Stars, „Star salvator” pentru Alexandru, un băiat din Craiova cu grave probleme de vedere.
De cinci ani, de când s-a despărțit de tatăl lui, mama lui îl crește singură, iar neajunsurile, dublate de problemele de sănătate, umbresc copilăria acestui suflet.
Pentru el, Florin Vasilică va face duminică tot ce îi stă în putință pentru a-i schimba viața în bine. „Este minunat să ajuți oameni care au nevoie. Acest copilaș și mama lui sunt, pentru mine, eroi în fața vieții nedrepte”, a declarat Florin Vasilică. „A fost una dintre cele mai grele filmări, din punct de vedere emoțional”, a mai precizat artistul.
Problemele cu vederea i-au fost descoperite băiatului încă de când era mic. Deși inițial medicii au spus că ele pot fi remediate prin purtarea ochelarilor, pe măsură ce Alexandru a crescut, și ele s-au agravat. Acum nu vede cu ochiul stâng, iar cu cel drept, din ce în ce mai puțin.
Până acum ceva vreme Alexandru mergea la liceul de muzică, unde studia vioara, o mare pasiune a lui. Mama lui a fost nevoită să ia decizia de a-l regtrage, pentru că nu mai putea să citească notele de pe portativ și să fie atent și la corzi.
Cu toate că se descurcă greu, mama încearcă să îi ofere tot ceea ce are nevoie, dar cel mai mult își dorește să poată ajunge cu el la București, pentru a încerca un nou tratament pentru ochi. Cum îl pot ajuta telespectatorii, duminică, de la 20:00, la Antena Stars, într-o nouă ediție a emisiunii prezentate de Oana Roman.