x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fotografii de colecţie! Cum arătau juraţii ” X Factor” în 1993

Fotografii de colecţie! Cum arătau juraţii ” X Factor” în 1993

29 Noi 2017   •   15:17
Fotografii de colecţie! Cum arătau juraţii ” X Factor” în 1993

În săptămâna în care Antena 1 aniversează 24 de ani și derulează  șapte seri de supershow-uri, jurații X Factor vor fi alături de telespectatori pentru a aduce emoție, spectacol şi trăiri intense. Dar iată și ce făceau aceștia în anul 1993, când Antena 1 avea prima emisie.

 

Pentru Delia, anul a fost unul important, însă nu neapărat din perspectiva carierei. Celebra cântăreață avea atunci doar 11 ani și era la școala ”Dinu Lipatti”, unde studia pianul. ”Știu că ascultam Michael Jackson și Abba și cântam și dansam singură, în fața oglinzii. S-a întâmplat să fiu încurajată de mama, care a luat treaba asta în serios, așa că m-a înscris la o școală de specialitate, unde mi-am fixat bazele”, își amintește Delia.

Pentru Horia Brenciu însă, cariera în televiziune începea să prindă contur! Prima apariție televizată a lui Horia Brenciu a avut loc la TVR, în anul 1993, la emisiunea „Concurs de seducție”, realizată pe litoral, la Costinești.

Și pentru Ștefan Bănică, anul 1993 a însemnat un an important, în care a apărut primul album al acestuia, intitulat ”Un actor/Un rock’n’roll”.

Cât despre Carla’s Dreams, rămâne încă un mister unde era și ce făcea în urmă cu 24 de ani!

De 24 de ani, Antena 1 e mereu aproape de telespectatorii săi, iar anul acesta sărbătoarea nu ține o zi, ci șapte. ”Pe 29 noiembrie, ziua noastră e şi a ta. Suntem noi, mereu cu tine, la Antena 1!”, aceasta este deviza sub care postul tv le va oferi telespectatorilor ediţii speciale ale emisiunilor sale.

Zilele de sărbătoare începute încă de luni, 27 noiembrie, continuă vineri, 1 decembrie, de la 21:15, la “X Factor”. După ce Ștefan Bănică și Delia și-au făcut echipele pentru Bootcampul din cel de-al șaptelea sezon ”X Factor”, e rândul grupei de peste 24 de ani a lui Horia Brenciu să trăiască emoții intense.

Se anunţã, aşadar, o seară de vineri spectaculoasă, cu show-uri atent pregătite, în care se va face încă un pas către galele live ale show-ului. Cine merge mai departe în Galele LIVE și pe cine mizează mentorul Horia Brenciu, rămâne de văzut vineri, 1 decembrie, de la 21.15.    

×