x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Timp liber “Frozen Planet”, în pasajul Universităţii

“Frozen Planet”, în pasajul Universităţii

Publicat la 30 Mai 2013 20:15 Modificat la 30 Mai 2013 20:15
BBC Knowledge lansează în România documentarul “Frozen Planet” - una dintre cele mai premiate producţii de gen din lume, avându-l ca prezentator pe celebrul Sir David Attenborough. Astfel, în pasajul de la Piaţa Universităţii, vor fi reconstituite, în perioada 3-15 iunie, peisajele Oceanului Arctic şi ale Antarcticii. Organizatorii spun că evenimentul de lansare a acestei producţii (luni, 3 iunie, ora 11:00) va fi o adevarată incursiune polară. (M.S.)




×