x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Astăzi începe a doua ediiţie Salonul Calului!

Astăzi începe a doua ediiţie Salonul Calului!

de Sebastian S. Eduard    |    26 Sep 2013   •   15:24
Astăzi începe a doua ediiţie Salonul Calului!

A doua ediţie a Salonului Calului, eveniment integrat dedicat tuturor activităţilor sportive, de divertisment şi de business ecvestru din România, se va desfăşura în perioada 26-29 septembrie 2013, în organizarea Clubului de echitaţie Equestria din Tâncăbeşti (DN1). Salonul Calului are ca obiectiv apropierea publicului de esenţa sportului nobil, echitaţia, îmbinând măiestria, performanţa şi valoarea în conceptul unui eveniment ecvestru în premieră în România.

După o ediţie inaugurală, în 2012, cu ecouri deosebite în rândul publicului larg, mass-mediei şi al publicului specializat, Salonul Calului a pregătit, la a doua sa ediţie, un complex şi fascinant program de spectacol ecvestru (parade, acrobaţii, voltije, dresaj, dresaj sportiv pe muzică, cascadorii, show-ul ecvestru ”Istoria Cavaleriei”, întrecerea ”Oldies but goldies”- maşinile de epocă cot la cot cu caii competiţiei, proba sportivă de ştafetă ”Recunoaşteţi personajul”, proba sportivă Jocker Equestria ş.a.) şi competiţional (probe sportive pentru toate categoriile de cai şi călăreţi, inclusiv pentru copii şi amatori, probe de sărituri demonstrative şi întreceri integrate în show-uri ecvestre).

Un moment  de maximă atracţie este  reprezentaţia nocturnă "Seara cailor" – "La Nuit du Cheval" care va purta publicul într-un spectacol de poveste, introducându-l în arta dresajului ecvestru. Programul include numere de acrobaţii călare, precum şi o şcoală de înalt dresaj cu un spectacol elaborat de sunet şi lumini, cu influenţe din basmele şi folclorul  românesc: Calul înaripat, Caruselul, Balaurul, Turnir medieval. Spectaculozitatea

momentului nocturn este accentuată de o reprezentaţie de dresaj natural care va dezvălui spectatorilor arta dialogului empatic dintre om şi cal, utilizând aptitudinile native ale inteligentelor animale. "Seara cailor" îl are ca invitat special pe actorul Denis Ştefan.

Partea competiţională va include Trofeul Equestria şi Concursul internaţional de sărituri peste obstacole Marele Premiu al Municipiului Bucureşti, aflat la a treia ediţie consecutivă. Vor lua startul aproximativ 170 de cai, din ţări ca Bulgaria, Grecia, Turcia si Germania, plus 30-40 de cai pentru show-uri şi demonstraţii.

Biletele la cea de-a doua ediţie a Salonului Calului s-au pus în vânzare pe www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro , în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului, Librăria “Mihai Eminescu”, precum şi la sediul clubului Equestria (sat Tâncăbeşti, com. Snagov, pe DN 1).


×