Horoscopul iranian. Care sunt zodiile favorizate
Reprezentând una dintre cele mai vechi forme de astrologie, zodiacul persan are 12 semne, cărora le corespund cele 12 luni ale calendarului iranian, scrie ziarulring.ro.
Astrologia își are rădăcinile în cultura vechilor civilizații. La baza celei persane stă calendarul iranian, conceput acum mai bine de două milenii, prin observarea mișcărilor soarelui. Astfel, prima zi a anului nu este 1 ianuarie, ci 21 martie, aceea în care are loc echinocțiul de primăvară. De asemenea, anul este împărțit în 365 de zile, 12 luni și 4 anotimpuri.
Fiecare lună din sezonul cald are 31 de zile, iar din sezonul rece 30, mai puțin ultima, care are 29 de zile o dată la 4 ani. De pildă, dacă aniversarea ta este pe 5 noiembrie, data corespunde celei de-a 14-a zi a lunii Aban, deoarece prima zi a acestei luni este 23 octombrie. Tot Aban va fi și numele semnului zodiacal sub care te-ai născut.

Ştiri din .ro
Elwira Petre și tatăl lui Ruby, printre concurenții celei de-a patra ediții Chefi la cuțite

Liviu şi Andrei se transformă în trupa Andre la Te cunosc de undeva! Andreea Bălan nu rezistă şi pleacă de lângă colegii ei
Cine sunt cele 25 de pretendente la inima Burlacului

Modul în care porți geanta spune multe despre personalitatea ta

Cum facem vestiţii mucenici moldoveneşti
Circuite noi pentru vizitatori, în jurul celor mai frumoase castele

La 17 ani, Daria Ștefania merge în finala iUmor! Cea de-a treia ediție, lider de audiență
Cea de-a treia ediție iUmor a fost lider de audiență
Chefi la cuțite – lider de audiență. Connect-R a venit în emisiune la rugămintea fiicei sale

Donald Trump, roast istoric la iUmor, miercuri, de la 20.30, la Antena 1

Cum poți deveni make-up artist: sfaturi pentru primii pași și o viziune productivă
Redescoperirea relației sau a căsniciei: ce poți face pentru a dezvolta constant pasiunea pentru partener
Chefi la cuțite – lider de audiență cu cel de-al doilea episod. Show-ul a fost urmărit de peste 2 milioane de telespectatori

Parfumurile orientale: descoperă de ce au devenit atât de populare în întreaga lume?

Debut în forță pentru noul sezon Chefi la cuțite. Emisiunea a fost lider de audiență pe publicul comercial
