x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Paul Szabo, moment savuros de stand up în audițiile iUmor. Cătălin Bordea: “Cel mai bun număr de stand-up din sezonul ăsta!”

Paul Szabo, moment savuros de stand up în audițiile iUmor. Cătălin Bordea: “Cel mai bun număr de stand-up din sezonul ăsta!”

de Redacția Jurnalul    |    15 Mar 2023   •   21:15
Paul Szabo, moment savuros de stand up în audițiile iUmor. Cătălin Bordea: “Cel mai bun număr de stand-up din sezonul ăsta!”

Cel mai nou episod iUmor cu audiții vine cu noi concurenţi, suprize mari pentru jurați, dar și cu un joker care va schimba total regulile competiției.  Printre concurenții care vor stârni hohote de râs se numără și Paul Szabo, care a pregătit un număr de stand-up spectaculos, despre care Cătălin Bordea a mărturisit că este preferatul lui în cursa pentru mult râvnitul trofeu al show-ului și, totodată, pentru marele premiu, în valoare de 20.000 de euro. Momentul integral, declarațiile celorlalți jurați, cine sunt ceilalți participanți, dar și ce glume au făcut Radu Pietreanu și Bogdan Drăcea, telespectatorii pot afla în cadrul ediției care va fi difuzată sâmbătă, 18 martie, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Finalist Stand Up Revolution, nu mai este un secret pentru nimeni că Paul Szabo lucrează în IT pentru o companie din Cluj-Napoca. În fața juraților iUmor, el s-a prezentat ca fiind expert în glume cu IT-ști și, desigur, zâmbetele au apărut încă de la primele replici din materialul pe care și l-a scris pentru audițiile acestui sezon.  „Am văzut că foarte mulți manageri încearcă să facă orice să aducă angajații la birou. Da’ orice! Mâncare gratuită, le pun mese de biliard, mese de tenis... Nouă au vrut să ne pună un butoi cu bere la birou! Orice... doar să nu crească salariul!“, a spus comediantul.

În timp ce hohotele de râs răsunau în întreg platoul, Dan Badea a adus argumente care susțin subiectul abordat de Paul Szabo. „Am avut niște spectacole la niște firme de IT, nu vrei să știi ce este acolo… zici că-s în paradis!“, a dezvăluit prezentatorul. Ulterior, concurentul și-a continuat seria de glume acide despre anumite gadget-uri. „Am primit de la serviciu o lampă și nu m-am entuziasmat prea tare. Colegii m-au întrebat: «Paul, dar de ce nu te bucuri, pentru că este o lampă smart?!?», «Ce face lampa asta? Luminează! Dar… poți s-o conectezi și la telefon și să lumineze când nu ești acasă». Extraordinar! Aprinzi becul înainte să aprinzi becul! (…) Lampa asta e bună dacă ai apartament de dat în chirie și vrei să-i anunți pe ăia că vii după bani“, a mai spus Paul Szabo în timp ce toată lumea râdea copios.

Tânărul clujean a fost lăudat de cei patru jurați înainte să își dezvăluie voturile. „Bravo, domne! Bravo, s-a râs!“, a exclamat Delia. „Cel mai bun număr de stand-up din sezonul ăsta! (…). Eu chiar sper să câștige iUmor, sezonul 14! Sper să nu-ți placă nimic niciodată! Sper să fii anti-influencer, adică… să iei produse și să le critici pe Instagramul tău“, a declarat Cătălin Bordea, iar Cheloo a spus: „Stimate Paul Szabo, te-aș fi poreclit  «Sabotorul 3 G, 4G, 5G»… Dar a trecut de nivelul respectiv“.

Tot în cel de-al şaselea episod de audiţii iUmor pe scena show-ului va ruca din nou Morten – The Maniac, care va face un spectacol alternativ cu totul și cu totul diferit de cel din sezonul trecut. Însă, chiar înainte să își înceapă prestația, Delia își va folosi jokerul câștigat la jocul disputat înainte de a se da startul zilei de filmare împotriva unuia dintre colegii săi de la masa juriului. “La joc a cam bruiat-o pe Delia, a bâzâit-o și acum, ea i-a aruncat «crocodilul»“, a mărturisit Șerban Copoț la testimoniale. Ce avantaje sau dezavantaje a adus jokerul, telespectatorii vor afla în cea mai nouă ediţie iUmor.

Tot sâmbătă, telespectatorii îl pot vedea în cadrul show-ului de umor pe Radu Pietreanu la rubrica „Dacă aș fi președinte“, când îl va impersona pe Ion Dolănescu. Invitatul special al celei mai noi ediții iUmor va fi Bogdan Drăcea. Momentele celor doi, ale concurenților și numele celor care vor intra la votul publicului, telespectatorii pot afla sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

×
Subiecte în articol: iUmor 2023 iUmor catalin bordea