x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Cele mai noi episoade Adela – Ce-i al tău e şi al meu, lider de audienţă

Cele mai noi episoade Adela – Ce-i al tău e şi al meu, lider de audienţă

07 Oct 2022   •   13:18
Cele mai noi episoade Adela – Ce-i al tău e şi al meu, lider de audienţă

#dacăejoieAdela! Telespectatorii au urmărit aseară în număr foarte mare continuarea ultimului capitol al poveştii Adela – Ce-i al tău e şi al meu. Cele mai noi episoade ale serialului au fost lider de piaţă la nivelul publicului naţional. Aproape 1.5 milioane de telespectatori, la nivel naţional, urmăreau aseară, în minutul de aur, 21:32, evoluţia personajelor în cel mai nou sezon al serialului de la Antena 1. Cele mai noi episoade ale serialului s-au impus ca lider de audienţă, la nivelul tuturor targeturilor de audienţă şi în intervalul comun de difuzare cu Sunt celebru, scoate-mă de aici!

Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:23-23:07 serialul Adela a condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului naţional, cu un rating mediu de 6.8 puncte de rating și 17% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro TV, cu o medie de 6.4 puncte de rating şi 16.2% cotă de piaţă. Şi în intervalul comun de difuzare cu Sunt celebru, scoate-mă de aici! cele mai noi episoade ale serialului s-au impus ca lider de audienţă, la nivelul tuturor targeturilor de audienţă. Astfel, în intervalul 21:29-23:07, serialul Adela a condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-54 de ani, cu o audiență medie de 5.9 puncte de rating și 19.5% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro TV, cu 5.5 puncte de rating şi 18.3% cota de piaţă. Şi la nivel urban, serialul Adela a fost prima opţiune a telespectatorilor, cu 5.5 puncte de rating şi 15% cota de piaţă, în vreme ce Pro TV cu Sunt celebru, scoate-mă de aici! a ocupat abia a treia poziţie, cu 4.4 puncte de rating şi 12.2% cota de piată. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului naţional.

Cele mai noi episoade din Adela – Ce-i al tău e şi al meu i-au ţinut pe telespectatori cu sufletul la gură cu încercările lui Lucian(Daniel Nuţă) de a-şi duce răzbunarea la bun-sfârşit. Capabil de orice pentru a-şi vedea planul îndeplinit, Lucian a fost capabil inclusiv să îşi interneze soţia într-o clinică de psihiatrie, iar pentru a reuşi, a atras-o şi pe Nuţi (Anca Sigartău), de partea lui: „Andreea nu e bine. Cel mai bine ar fi să o declarăm nebună!”. Deşi realizează că totul este o înscenare, Adela (Mara Oprea) şi Mihai (Alecsandru Dunaev) nu pot face nimic pentru a o ajuta pe Andreea. „Iţi propun un schimb. Ai zis că eşti dispusă să faci orice ca să scapi de aici! Atunci, omoar-o pe Adela! Eu te scot de aici cu condiţia ca tu să o omori pe Adela. Apoi plecăm!”, i-a mai spus el Andreei. Ce decizie va lua aceasta şi dacă va pune relaţia cu sora sa, Adela, pe primul plan, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade Adela, joi, de la 20:30, la Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-54 Urban, Urban all si National

Perioada 6 octombrie 2022

×
Subiecte în articol: Adela – Ce-i al tău e şi al meu