Difuzată aseară în intervalul 20:31 – 00:01, cea de-a 13-a ediţie Chefi la cuțite a fost lider de piață pe toate targeturile.
Emisiunea Chefi la cuțite sezonul 12 a fost lider de audiență cu ediția 13, difuzată în data de 20 septembrie 2023, la Antena 1
Astfel, pe segmentul de public comercial, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, Chefi la cuțite a înregistrat pe întregul interval orar 5.9 puncte de rating și 22.8% cotă de piață. Și la orașe, show-ul culinar Chefi la cuțite s-a situat pe primul loc, înregistrând 5.7 puncte de rating și 17.7% cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului naţional. În minutul de aur 21:46, emisiunea Chefi la cuțite a fost urmărită de aproape 1.5 milioane de telespectatori.
Primul concurent care a pășit aseară în platoul preselecțiilor i-a impresionat pe jurați cu ambiția și dedicarea sa pentru meseria de bucătar la doar 17 ani. Valentin Gherguț din Ciolpani a obținut 3 cuțite cu preparatul său. Tot aseară, a participat la preselecții și Daniel Van Der Veken, concurentul de 70 de ani, cu o experiență de 55 de ani în bucătărie, care a lucrat cu Paul Bocuse, cunoscut ca ”tatăl artei culinare din Franța”. Venerabilul Chef i-a impresionat pe jurați cu farfuria creată de el, dar și cu povestea sa de viață. Una dintre surprizele preselecțiilor de ieri seară a fost și participarea Ralucăi Dragomir, soția lui Florin Dragomir, cel care a primit cuțitul de aur din partea lui Chef Florin Dumitrescu în sezonul 10.
Raluca a primit aseară doar două cuțite – dar verdictul îi asigură intrarea în bootcampul care este foarte aproape. Duminica aceasta, presiunea competiției crește: Chefii împart ultimele cuțite și deschid porțile bootcampului, unde selecția concurenților va fi drastică.
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național