x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chefi la cuțite, lider de audiență. Sancțiune grea pentru tunicile verzi, aplicată în premieră ieri. Echipa bordo, victorioasă la battle-ul de aseară. Taberele gătesc meniu tradițional românesc diseară

Chefi la cuțite, lider de audiență. Sancțiune grea pentru tunicile verzi, aplicată în premieră ieri. Echipa bordo, victorioasă la battle-ul de aseară. Taberele gătesc meniu tradițional românesc diseară

de Redacția Jurnalul    |    12 Mai 2026   •   16:53
Chefi la cuțite, lider de audiență. Sancțiune grea pentru tunicile verzi, aplicată în premieră ieri. Echipa bordo, victorioasă la battle-ul de aseară. Taberele gătesc meniu tradițional românesc diseară
Antena 1/Bătălia culinară de ieri a fost câștigată de tunicile bordo conduse de Chef Richard, pentru care banda a adus șapte farfurii

Bătălie culinară încărcată de adrenalină ieri seară, la Chefi la cuțite, într-o ediție care s-a impus ca lider detașat de audiență pe toate segmentele de public, inclusiv la nivelul întregii țări. Întrecerea a fost marcată de discuțiile iscate între doi dintre jurați – și de sancțiunea aplicată în premieră la Chefi la cuțite de Irina Fodor.

Difuzată ieri seară de Antena 1 în intervalul 20:30 – 00:17, ediția de ieri Chefi la cuțite a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, obținând o audiență medie de 6.2 puncte de rating și 25.0% cotă de piață, în vreme ce postul de pe locul al doilea, Pro TV, a înregistrat 3.5 puncte de rating și 14.1% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, Chefi la cuțite înregistrând 6.0 puncte de rating și 19.4% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul 2, Pro TV, a obținut 3.6 puncte de rating și 11.7% cotă de piață. La nivel național, Chefi la cuțite a ocupat prima poziție, cu o audiență 5.5 rating și 17.8% cotă de piață, în timp ce ocupantul locului secund, ProTV, a înregistrat 4.2 puncte de rating și 13.7% cotă de piață. Supremația în topul audiențelor s-a păstrat, pe segmentul de public comercial, și pe intersecția cu intervalul de difuzare a serialului Las Fierbinți (20:30 – 21:30), emisiunea Chefi la cuțite obținând 6.2 puncte de rating și 23.2% cotă de piață, în timp ce ProTV a înregistrat 4.5 puncte de rating și 16.8% cotă de piață. În minutul de aur 22:36, peste 1,2 milioane de telespectatori au urmărit ediția de ieri Chefi la cuțite.

          Seara de ieri a început bine pentru Chef Ștefan, care a câștigat un avantaj important la jocul de dinaintea sesiunii de gătit – avantaj de care nu s-a putut bucura, însă. Juratul a primit puterea de a folosi ajutorul unui alt Chef în timpul sesiunii de gătit și l-a nominalizat pe Chef Sautner, care nu a respectat, însă, regula, evitând să ofere ajutorul. Decizia l-a costat scump: ieri seară, în premieră la Chefi la cuțite, Irina Fodor a amendat o  echipă, scoțând farfuriile taberei verzi din concurs!

          Bătălia culinară de ieri a fost câștigată de tunicile bordo conduse de Chef Richard, pentru care banda a adus șapte farfurii. Iar la finalul serii, Lil K Carter, unul dintre concurenții lui Chef Sautner, a fost eliminat din competiție, cu cel mai mic punctaj obținut la proba individuală. O seară grea, așadar, pentru conducătorul tunicilor verzi, care a primit și o sancțiune dură – dar  a și pierdut un competitor.

          Întrecerea continuă aprig în această seară, cu o temă generoasă: echipele vor avea de gătit aperitive, feluri principale și deserturi autohtone. Altfel spus, meniu tradițional românesc – care va veni la pachet cu o amuletă usturătoare, ce va complica lucrurile. Dar asta după ce vor trece prin cursa de început pentru un avantaj important. Provocarea va fi una inspirată chiar de obsesia lui Chef Richard pentru perfecțiunea milimetrică a... ”cubețelelor” de legume. Cine taie cea mai mare cantitate de morcov brunoise în 3 minute?! Cum se vor descurca concurenții și cine va câștiga confruntarea culinară telespectatorii vor afla urmărind ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Sursa: Fifty5Blue                           

Copyright: ARMADATA S.R.L.                   

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group                          

Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban, și Național

Perioada 11 mai 2026

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite lider de audienta
Parteneri