x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Denis Hanganu este pasionat de sporturile extreme: „Plãnuiesc sã fac o şcoalã de paraşutism!”

Denis Hanganu este pasionat de sporturile extreme: „Plãnuiesc sã fac o şcoalã de paraşutism!”

22 Aug 2019   •   14:31
Denis Hanganu este pasionat de sporturile extreme: „Plãnuiesc sã fac o şcoalã de paraşutism!”
Sursa foto: dSTUDIO

                          Protagonistul celui mai nou proiect produs de Ruxandra Ion şi difuzat de Antena 1 din aceastã toamnã, Sacrificiul, Denis Hanganu, este un împãtimit al sporturilor extreme. Mai exact, acesta este pasionat de domeniul aviaţiei şi de paraşutism, sport în care şi-ar dori sã se perfecţioneze. 

                          “Am sãrit cu paraşuta de douã ori, de la 4000 de metri şi e o senzaţie absolut uimitoare, nu se comparã cu nimic altceva. Orice parc de distracţie e pistol cu apã pe lângã asta, pentru cã după momentul primului salt pe care l-am făcut am tot încercat să-mi testez nivelul de adrenalină prin tot felul de locuri cu diferite activități dar singura senzaţie care s-ar asemãna, ce sã vezi, e tot saltul cu paraşuta. Aş mai sãri de foarte multe ori, doar cã pe de o parte nu-mi permite timpul, pe de altã parte  şi costurile nu sunt deloc de neglijat”, a declarat Denis.

                          Perfecţionist din fire, protagonistul serialului Sacrificiul îşi doreşte sã înveţe cât mai multe despre acest sport. “Plãnuiesc sã fac o şcoală de paraşutism, când o sã am rãgaz şi să mă aventurez şi în sărituri de la 8000 de metri, care deocamdată nu se pot face la noi în țară, ci doar în străinătate.  Mã gândeam la un moment dat chiar sã mã fac pilot!”, a mai declarat actorul care îl va interpreta pe Andrei pe micile ecrane, din aceastã toamnã.

                          Absolvent al U.N.A.T.C. şi distribuit în numeroase spectacole de teatru, dar şi în filme, pentru Denis, proiectul Sacrificiul de la Antena 1 reprezintã debutul sãu în televiziune. Cu toate acestea, Denis a fost plãcut surprins ca la casting sã întâlneascã o bunã prietenã şi partenerã de scenã, alãturi de care va şi juca în serial, mai exact pe Oana Cârmaciu. “Cu Oana am fost pe scenã prima oarã într-un spectacol de licenţã, care s-a jucat timp de un an de zile. De atunci nu ne-am mai vãzut, însã ne-am regãsit pe platourile de filmare de la Sacrificiul!”, a mãrtusit actorul.

                          Pe Denis telespectatorii îl vor putea descoperi în această toamnă în Sacrificiul, noul proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1. Serialul este o saga de famile, cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

                         

 

×
Subiecte în articol: denis hanganu Sacrificiul