x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Doina Teodoru, personaj cu o viaţă tumultoasă în Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, alături de Lucian Ionescu şi Iulia Barbu

Doina Teodoru, personaj cu o viaţă tumultoasă în Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, alături de Lucian Ionescu şi Iulia Barbu

de Redacția Jurnalul    |    12 Iun 2023   •   17:15
Doina Teodoru, personaj cu o viaţă tumultoasă în Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, alături de Lucian Ionescu şi Iulia Barbu

Doina Teodoru se alătură distribuţiei comediei romantice Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, unde va juca rolul unei femei care a făcut trecerea rapid de la adolescenţă la statutul de mamă şi soţie. Alături de ea, telespectatorii îi vor putea urmări şi pe Lucian Ionescu, în rolul partenerului ei de viaţă, dar şi pe micuţa Iulia Barbu, fiica familiei Balti.

Absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, Doina Teodoru a debutat pe scenă încă din facultate, în scurt metrajul Happy Meal. Actriţă a teatrului de Comedie şi a Teatrului Mic, Doina a jucat în numeroase spectacole şi a putut fi urmărită şi pe micile ecrane, în proiecte tv precum America Express, iUmor şi Băieţi de oraş.

În comedia romantică de la Antena 1, adaptare după producţia turcească Room 309, telespectatorii o vor putea urmări pe Doina în rolul Adinei Balti, sora Evei (protagonistă), o tânără care până la vârsta de 19 ani deja se căsătorise şi adusese pe lume un copil. Pentru a-şi putea întreţine familia a avut numeroase joburi temporare, însă i s-a umplut paharul atunci când şi-a prins soţul într-o aventură cu o altă femeie. A luat decizia să se mute la mama ei şi să divorţeze, deşi încă e îndrăgostită de bărbatul care i-a oferit un copil.

M-am îndrăgostit de Adina de la prima lectură. Încă de la casting mi-am dat seama că am de-a face cu un personaj colorat. E un contrast foarte frumos între ce este și ce vrea sa pară. La prima mână, ai spune că este un personaj de comedie, dar forând mai adânc, observi că există foarte multe straturi acolo. Adina e fiică, soră, mamă și soție. Ce poți să îți dorești mai mult într-o astfel de conjunctură? Am intrat în posesia unui personaj “cărnos”, cum ne place nouă să spunem și sunt foarte fericita!”, a dezvăluit Doina Teodoru, completând: „Pentru mine este prima oară când lucrez intr-un proiect semnat Ruxandra Ion. Până acum, tot ce pot să vă spun e că fiecare zi pe set este o încântare. Am cunoscut o echipă creativă şi extrem de sudată. Fiecare departament își face treaba impecabil, iar asta îi oferă unui actor un mediu sigur în care poate să se desfășoare la potențial maxim. Simt că am fost primită cu brațele larg deschise în această familie. Ne vedem curând pe micile ecrane. Camera 609 va fi cu siguranța noul vostru serial preferat!”.

Alături de Doina Teodoru revine pe micile ecrane şi actorul Lucian Ionescu. . Absolvent al Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti şi distins cu premiul Galei Uniter 2020 pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru interpretarea rolului Gomez Addams din spectacolul „Familia Addams” (Răzvan Mazilu), Lucian îi va da viaţă lui Doru Balti, soţul Adinei. E mai mare decât soţia lui, dar cei doi au fost colegi de şcoală, pentru că a rămas repetent. Şi-a dorit să câştige banii uşor, prin tot felul de matrapazlâcuri, însă niciodată nu i-a ieşit. Suferă foarte mult din cauză că l-a părăsit soţia şi încearcă obsesiv să se reîmpace cu ea, prin tot felul de gesturi romantice fără succes. Îşi iubeşte foarte mult fiica, pe Ana, şi ar face orice pentru ea.

„Sunt recunoscător că fac parte din distribuţia acestui serial şi că am ocazia să îl joc pe Doru, un personaj tragicomic, un om care luptă neîncetat să evolueze către o condiţie socială mai bună, dar pentru care eşecul a devenit vrând-nevrând un stil de viaţă.  Mă bucur să cunosc în acest proiect atâţia oameni pasionaţi şi talentaţi, extrem de dedicaţi şi cu o forţă de muncă excepţională, atât în echipa de productie, cât şi în rândul castului”, a declarat Lucian Ionescu.

Împreună cu Doina Teodoru şi Lucian Ionescu, telespectatorii o vor putea urmări şi pe micuţa actriţă Iulia Barbu, care o va impersona pe Ana, fetiţa cuplului Adina-Doru, un copil drăgălaş şi cu mult umor, dar care suferă în urma despărţirii părinţilor. „Personajul meu, Ana este un copil iubitor și cuminte. Își dorește foarte mult ca familia ei să se reunească și să fie împreună. Mă bucur mult că am obţinut acest rol, iar faptul că sunt unul dintre actorii din acest serial este una dintre cele mai mari realizări ale mele de până acum. Sunt mândră că am ocazia să filmez alături de o asemenea distribuţie. Îmi place să petrec timp pe platoul de filmare, unde toată lumea e prietenoasă şi are grijă de mine, iar toţi mă alintă “pisicuţă” pentru că port bentițe cu urechi!”, a declarat Iulia Barbu. La rândul ei, Doina Teodoru, interpreta mamei Anei, dezvăluie: „Dintre toate, rolul de mamă este cel care mi-a ridicat cele mai multe intrebari. Când lucrezi cu copii, nu ai altă șansă decât să fii adevărat. Inocenta și prospețimea din ochii lor nu te lasă să te eschivezi şi scot ce-i mai bun din tine. Mă simt privilegiată să experimentez asta pe platou, alături de Iulia.”.

Distribuția serialului este una de excepție și va continua să fie anunţată în perioada următoare. Nume consacrate din teatru, film și televiziune, actori care nu au mai apărut demul pe micile ecrane, dar și nume noi, vor face deliciul telespectatorilor. Filmările pentru Lasă-mă, îmi place! Camera 609 sunt în plină desfăşurare, în paralel cu filmările pentru cel de-al doilea sezon al proiectului Lia – Sotia soţului meu, iar ambele vor putea fi urmărite în această toamnă, la Antena 1.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×