x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Etapa energiei explozive: diseară, de la 21:10, încep battle-urile sezonului 16 Chefi la cuțite. În premieră în istoria show-ului culinar se întrec 4 echipe

Etapa energiei explozive: diseară, de la 21:10, încep battle-urile sezonului 16 Chefi la cuțite. În premieră în istoria show-ului culinar se întrec 4 echipe

de Redacția Jurnalul    |    07 Dec 2025   •   14:07
Etapa energiei explozive: diseară, de la 21:10, încep battle-urile sezonului 16 Chefi la cuțite. În premieră în istoria show-ului culinar se întrec 4 echipe
Sursa foto: Antena 1/Etapa energiei explozive: încep battle-urile sezonului 16 Chefi la cuțite

În această seară, de la ora 21:10, competiția Chefi la cuțite trece la următorul nivel: confruntările pe echipe. Atmosfera se încinge în primul battle al sezonului 16 și este pentru prima dată în istoria show-ului culinar când la bancurile de lucru se vor întrece 4 echipe – 4 culori, 4 strategii care operează la foc mare!

Miercurea trecută, bootcamp-ul a culminat cu formarea echipelor sezonului 16. Chefii au avut parte de o surpriză, aflând de la Irina Fodor că fiecare dintre ei are un concurent în plus. Astfel, conform clasamentului și după alegerea culorilor, Chef Richard Abou Zaki este reprezentat de echipa verde cu 7 concurenți, Chef Orlando Zaharia are tabăra albastră cu 6 concurenți, Chef Alexandru Sautner conduce echipa galbenă cu 5 competitori, iar Chef Ștefan Popescu intră în ring cu 4 tunici bordo.

În această seară, Irina Fodor dă startul primului battle al sezonului cu o probă care le va pune probleme concurenților – cu atât mai mult cu cât adaptarea lor în ritm rapid la condițiile stresante de gătit în bucătăria Chefi la cuțite nu se va dovedi ușoară.

„Cred că cuvântul care poate descrie cel mai bine situația este haos”, a spus Bogdan Panaite, de la echipa galbenă. Nici chiar pentru cuțitele de aur nu va fi o seară ușoară. Și pentru că vorbim de un sezon cu un ritm trepidant, cea dintâi eliminare din competiție se va întâmpla chiar în această seară, la capătul probei individuale.

Ce provocare vor primi echipele, cine va câștiga cel dintâi battle și cine va părăsi concursul telespectatorii vor afla urmărind ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY în această seară, de la 21:10.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×