Cea de-a 12-a ediție a show-ului Scena misterelor, prezentată de Dan Negru, alături de Romică Țociu, aduce joi, în fața telespectatorilor Antenei 1, șase noi măști spectaculoase, în spatele cărora se ascund tot atâtea celebrități. Fantoma, Gollum, Duhul lămpii, Doica, un Minion și un Extraterestru vor urca pe scenă în trei decoruri distincte, care ne vor aminti de Aladin, Fantoma de la Operă și Romeo și Julieta.
Vedetele care vor avea misiunea să ghicească cine se deghizează în această ediție sunt: Diana Munteanu, Pepe, Nadir și Cosmin Seleși, care fac parte din echipa Galacticilor, și Dorian Popa, Andrei Duban, viorica Macovei și Andrei Ștefănescu, din cea a Starurilor. Echipa care va ghici cele mai multe personaje va câștiga premiul de 1.000 de euro, pe care-l va dona unei cauze umanitare.
Joia aceasta, la Scena misterelor, vedetele din cele două tabere au de trecut prin câteva probe extrem de amuzante, la finalul cărora pot intra în posesia indiciilor puse la dispoziție de Dan Negru. De asemenea, în această ediție, emisiunea va lua o întorsătură neașteptată atunci când Romică Țociu îi va lua locul lui Dan Negru, fără ca acesta să știe. Ce gafă va face Romică, dar și cum va reacționa Negru, telespectatorii show-ului vor vedea joi seara, de la ora 20:00.
De asemenea, în aceeași ediție, Pepe, din echipa Galacticilor, va ajunge în situația de a face flotări cu Diana Munteanu în spate, iar interpreta de muzică populară Viorica Macovei, din echipa Starurilor, va face ceva ce n-a mai făcut nimeni de la începutul sezonului și până acum. Ce va spune ea de îi va lăsa pe toți cu gura căscată, telespectatorii vor vedea joi seara.
Două dintre spectaculoasele măști ale acestei seri sunt Gollum, din Stăpânul inelelor, și Fantoma, din Fantoma de la Operă. “Eu mi-am ales personajul acesta, pentru că mi s-a părut cel mai ofertant pentru acest gen de emisiune. Iar ca mască mi s-a părut foarte greu de realizat... Eu nu mă tem să apar chiar și așa la televizor, pentru că mie îmi place să mă joc, să mă distrez și să mă bucur de tot ceea ce mi se întâmplă în viață. De aceea sunt aici”, spune vedeta care se ascunde în spatele lui Golum. „A fost o adevărată provocare să stau la machiaj și la costume... Dar cu mustața mă simt groaznic, mă mănâncă tot timpul”, mărturisește vedeta deghizată în personajul principal din Fantoma de la Operă.
Cine sunt celebritățile din spatele celor șase măști ale serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 16 mai, de la ora 20:00, într-o nouă ediție a show-ului Scena misterelor, prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu.