x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Noi ingrediente inedite vor instaura haosul la bancurile de lucru diseară, în bucătăria Chefi la cuţite „N-am mâncat în viaţa mea aşa ceva!”

Noi ingrediente inedite vor instaura haosul la bancurile de lucru diseară, în bucătăria Chefi la cuţite „N-am mâncat în viaţa mea aşa ceva!”

de Redacția Jurnalul    |    08 Oct 2023   •   14:00
Noi ingrediente inedite vor instaura haosul la bancurile de lucru diseară, în bucătăria Chefi la cuţite  „N-am mâncat în viaţa mea aşa ceva!”

Se strâng tot mai mult rândurile în bucătăria Chefi la cuţite, iar presiunea probelor devine din ce în ce mai greu de suportat. Până şi jocurile de la începutul zilei, menite să mai destindă atmosfera de la bancurile de lucru, nu fac decât să îi agite şi mai tare. O poveste culinară, creată chiar de către concurenţi, va fi cea care va stabili ordinea alegerii ingredientelor din cel de-al şaptelea battle culinar, difuzat în această seară, de la 20:00, la Antena 1.

În această seară, cei trei Chefi au planuri mari şi un tonus pe măsură. Iar ca efectul antrenant să fie şi mai puternic, jocul propus de Irina, o poveste culinară, creată chiar în bucătăria Chefi la cuţite, le va da mari bătăi de cap atât Chefilor, cât şi concurenţilor. Iar ca gradul de dificultate să fie şi mai ridicat, Irina va ridica din nou cloşuri misterioase, care vor stârni tot felul de reacţii: „N-am văzut aşa ceva! Sau „N-am mâncat aşa ceva în viaţa mea!”, sunt doar câteva dintre replicile care se vor auzi în această seară în bucătăria Chefi la cuţite. Misterele însă trebuie elucidate rapid, căci după start începe imediat lupta titanilor. Conflicte mai vechi vor izbucni la bancurile de lucru, iar banda va aduce din nou, deopotrivă, tensiunea şi liniştea apăsătoare printre concurenţi. Cine va da o nouă lovitură în acest battle, cui îi va aparține victoria, dar și cine va pleca acasă, telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată în această seară, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, de la ora 20:00.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×