Povestea celor care au avut curajul să uite de confort și să trăiască fiecare zi la cote înalte i-a captivat pe cei de acasă și le-a oferit imaginea unei realități dure, pline de lipsuri și de lupte pentru a obține cele necesare. Faimoșii și Războinicii sunt gata de o nouă etapă, în cea de-a noua săptămână în competiție, diseară, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
Eliminarea Nabei a lăsat o stare de tristețe generală în rândul echipei roșii, iar aceștia vor discuta despre plecarea ei. ”Am dormit foarte greu, motivul a fost unul trist – plecarea Nabei. Durerile ei erau din ce în ce mai insuportabile”, va admite Patricia, una dintre cele mai bune și apropiate prietene ale ei din show. Alături de cele două, Tamaș forma un trio care reușea de multe ori să aducă starea de bine și acesta va povesti că: ”Naba trecea și petrecea zilele în zâmbetul ei”. Care va fi atmosfera în trib, după eliminarea medicală, aflăm curând.
Tot atunci, și-n rândul echipei albastre există multe discuții. Cel care l-a ales la Duel pe Nicu, Alberto, va declara că se simte responsabil de cele întâmplate: ”eu l-am trimis acolo și am un mic sentiment de vinovăție”.
Mai multe despre starea actuală de sănătate, va povesti chiar Nicu, din spital: ”s-a tăiat totul, nu mai vedeam nimic în fața ochilor”. Cât de gravă este accidentarea lui, ce spun medicii și ce speră el, descoperim diseară.
Fiind prima zi din etapă, triburile vor reveni pe traseu pentru jocul de recompensă. Dorința de a câștiga este mare de ambele părți, mai ales că miza va fi una grozavă pentru relaxare și ieșire din starea actuală. Cine va începe cu dreptul și va obține victoria?
Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

