x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Premiera America Express, lider detașat de audiență. Diseară urmează primul joc pentru amuletă și Joker. Concurenții, surprinși de rezultat: ”Nu ne-a venit să credem!”

Premiera America Express, lider detașat de audiență. Diseară urmează primul joc pentru amuletă și Joker. Concurenții, surprinși de rezultat: ”Nu ne-a venit să credem!”

de Redacția Jurnalul    |    22 Oct 2023   •   13:00
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Diseară urmează primul joc pentru amuletă și Joker. Concurenții, surprinși de rezultat: ”Nu ne-a venit să credem!”

Premiera celui de-al șaselea sezon America Express s-a impus ca lider de audiență pe toate segmentele de public. Cele nouă echipe care s-au aliniat la startul întrecerii de pe Drumul Soarelui au avut parte de cea mai lungă cursă cu bagajele, în căutarea rucsacurilor America Express. În această seară, primele trei echipe care ajung la Irina Fodor cu rucsacurile, simbolul reality show-ului, intră la cel dintâi joc pentru amuletă și Joker din acest sezon.

Difuzată de Antena 1 în intervalul 19:57 – 23:48, premiera America Express de ieri seară a fost prima opțiune a telespectatorilor pe toate segmentele de public. Astfel, reality show-ul a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 7.7 puncte de rating și o cotă de piață de 29.2%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 4.7 puncte de rating și o cotă de piață de 17.8%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 7.2 puncte de rating și 22.3% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 4.3 puncte de rating și 13.4% cotă de piață. La nivel național, America Express a ocupat primul loc în topul audiențelor, cu 6.7 puncte de rating și 19.9% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 5 puncte de rating și 15% cotă de piață. În minutul de aur 21:46, emisiunea a fost urmărită de peste 1,4 milioane de telespectatori. 

          Startul cursei pe Drumul Soarelui dat aseară i-a luat cu totul prin surprindere pe concurenți. Chiar după ședința de securitate, care le-a prezentat potențialele pericole de pe traseu, cele nouă echipe au pornit în căutarea rucsacurilor America Express. Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și  iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață, și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator,  divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express. Întrecerea a început în Medellin, capitala criminalității din Columbia în urmă cu câteva decenii, și i-a purtat pe competitori spre cartierul lui Pablo Escobar, Comuna 13, considerată cândva cea mai periculoasă zonă din lume! Drumul presărat cu misiuni a devenit de-a dreptul epuizant, întrucât concurenții au fost nevoiți să-și care, în tot acest timp, bagajele. Una dintre misiuni le-a mai adăugat o povară: pe lângă valize, au avut de cărat și câte o servietă misterioasă, exact ca într-un film de acțiune. Dar, spre amuzamentul concurenților, servietele conțineau pungi cu făină, ingredientul de bază pentru arepas, preparatele specific sud-americane care s-au dovedit un obstacol greu de digerat pentru unii dintre competitori.

         În seara aceasta, concurenții vor da de urma rucsacurilor într-un loc neașteptat, după încă o bucată istovitoare de traseu și multă muncă. Primele tensiuni vor apărea deja, dar competiția America Express este făcută pentru cei care nu se dau bătuți. Tot în seara aceasta, vom vedea și primul joc pentru amuletă și Joker – așadar, întrecerea se întețește, întrucât Jokerul poate oferi un avantaj extrem de prețios în lupta pentru imunitate. Ajunși pe primele locuri la Irina Fodor, concurenții care s-au calificat la acest joc au fost surprinși de rezultat. ”Nu ne-a venit să credem!”, ”Nu credeam că suntem capabili de un asemenea rezultat!”, au fost declarațiile câștigătorilor la linia de sosire. Care sunt primele trei echipe care se vor califica la primul joc din cel de-al șaselea sezon America Express și cine se va bucura de amuleta de 1.000 de euro și avantajul Jokerului telespectatorii vor descoperi în ediția reality show-ului difuzată în această seară de Antena 1 și pe AntenaPLAY, de la ora 20:00. America Express vine cu o premieră maraton de cinci zile. Astfel, la lansare, după edițiile din weekend, show-ul va fi difuzat luni, marți și miercuri, de la 20:30. În cea de-a doua săptămână, America Express revine la tronsonul consacrat: duminică de la ora 20.00 și luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: Kantar Media        
Copyright: ARMADATA S.R.L.         
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group        
Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național
Perioada 21 octombrie 2023 

×
Subiecte în articol: America Express Irina Fodor Columbia