x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Recordul lui Adrian de a cădea în ispită după doar 4 ore a fost doborât! “Dar nu mai bine ne sărutăm?”

Recordul lui Adrian de a cădea în ispită după doar 4 ore a fost doborât! “Dar nu mai bine ne sărutăm?”

04 Iun 2019   •   14:51
Recordul lui Adrian de a cădea în ispită după doar 4 ore a fost doborât!  “Dar nu mai bine ne sărutăm?”

Cea mai noua ediţie Insula Iubirii, difuzatã asearã la Antena 1, l-a surprins pe Costas conștient că nu poate nega imaginile surprinse între el și Nicoleta. Bărbatul a simțit nevoia să se justifice fie punând apropierea de ispită pe seama unui nevinovat sentiment de amiciție, fie pe seama singurătății resimțite în resort sau pe seama dorului de iubită.

A vrut să asigure pe toată lumea că relația de acasă nu este în pericol din moment ce Geanina este net superioară ispitei, calitatea principală a femeii de la Minitel fiind obediența: “Consider că eu cu Nicoleta suntem niște simpli amici. Îmi place ca prietenă, dar atât. De ce să renunț la Geanina când ea îmi face toate poftele?!”. Costas şi-a justificat slăbiciunea în fața Nicoletei cu o scuză cel puțin la fel de absurdă ca și celelalte: asemănarea celor două femei din viața lui până la a fi identice. Nicoleta crede că lui Costas îi e frică de judecata oamenilor din exterior, dar este sigură că el își dorește o relație cu ea: “Dacă o să mai spună că suntem amici și după ce ne vom săruta, vom fi cei mai mișto din istoria insulei”.

Pe cealaltă insulă, Geanina a primit imaginile în care se vede clar că iubitul său doarme cu Nicoleta, dar nici asta nu a fost suficient pentru femeia de la Minitel: “Nu pot să fac ce vreau până când Costas nu se sărută cu Nicoleta și nu își taie brățara. Nu mă pot distra, totul depinde de sărutul lor!”.

Aurel nu a uitat de incidentul dintre el și Irina nici după ce s-a trezit și în continuare s-a comportat cu aceeași înverșunare și agresivitate, aducându-i injurii. Eusebiu a fost cel care l-a sfătuit ca pentru a nu-și strica imaginea, cel mai bun lucru pe care îl poate face este să își prezinte scuzele. Zis și făcut, dar doar de dragul camerelor, nu dintr-un sincer regret. Insula a avut asearã o surpriză pentru Aurel, care s-a vãzut nevoit să își facă bagajele pentru a pleca într-un loc neștiut de el.

Adrian, măcinat de atitudinea Mariei față de el și de relația lor, a ales să o confrunte pe ispită. Pe cât de puternic a vrut să pară în fața femeii, pe atât de lamentabil s-a sfârșit planul lui: confesiuni stânjenitoare și lacrimi în speranța că va obține înduplecarea ispitei “Nu pot să cred că nu pot să cuceresc o femeie.  De obicei toate femeile erau la picioarele mele”.

Adrian şi-a dezvãluit adevăratele intenții la câteva ore după discuția cu Maria, punându-i lui Aurel întrebări despre ceea ce se întâmplă după plecarea din Thailanda. Acesta din urmă l-a asigurat că succesul la femei este garantat.

              La câțiva kilometri depărtare de Purimuntra, într-un alt resort, insula a primit, în urmă cu 24 de ore, doi oaspeți noi, două persoane cu o relație de 10 ani, cu profesii respectabile. Bogdan este inginer în robotică și mecatronică, iar Gia ocupă o funcție importantă într-o companie multinațională din domeniul retail-ului.  Stilul de viață al celor doi, impus de job-ul pe care îl au, a adus de-a lungul timpului diverse probleme în cuplu: de la viața amoroasã, până la nemulțumiri legate de partea estetică, femeia neglijându-și aspectul fizic, lucru foarte important pentru partenerul ei.

Pentru femeia care a ajuns la Minitel de doar 5 ore testul a avut deja primele imagini cu cel pe care Gia și-l dorește un om schimbat în bine la finalul experienței thailandeze. La Purimuntra, Bogdan nu a pierdut vremea și a cãzut imediat în ispită nu cu una dintre fete, ci cu trei! Fără a apuca să își desfacă bagajul, bărbatul a fost luat de val în timpul petrecerii de pe plajă și i-a propus ispitei să treacă la fapte mari: “Dar nu mai bine ne sărutăm?”. Niște momente șocante, neașteptate și surprinzătoare au fost surprinse de obiectivul unei camere de filmat la Purimuntra. Cum va continua jocul seducţiei pe cele douã insule, telespectatorii vor putea urmãri în fiecare luni, de la 20:00, la Antena 1.

 

×
Subiecte în articol: Insula Iubirii