x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Pe 31 decembrie, de la 17:30: În noaptea dintre ani, Antena Stars le aduce telespectatorilor cel mai lung program din istoria Revelioanelor

Pe 31 decembrie, de la 17:30: În noaptea dintre ani, Antena Stars le aduce telespectatorilor cel mai lung program din istoria Revelioanelor

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2022   •   19:30
Pe 31 decembrie, de la 17:30: În noaptea dintre ani, Antena Stars le aduce telespectatorilor cel mai lung program din istoria Revelioanelor

Unele dintre cele mai îndrăgite vedete din showbiz-ul autohton se alătură maratonului distracţiei în noaptea dintre ani, la Antena Stars. Postul le-a pregătit telespectatorilor cel mai lung program din istoria Revelioanelor, din care nu vor lipsi muzica live, duetele inedite, interpretate în premieră în platoul Antena Stars, dar şi momentele de umor.

 Astfel, începând cu ora 17:30, Andreea Bănică şi Grigore Gherman, gazdele Vedetelionului 2023 dau startul distracţiei în platoul Antena Stars. Marea petrecere între prieteni se va lăsa cu duete inedite între artişti, dar şi cu întrebări incomode şi haioase şi multe provocări. Pentru prima parte a programului de Revelion, cei doi i-au invitat alături de ei pe Armin Nicoară şi Claudia Puican, Maria Dragomiroiu, Georgiana Lobonţ, Marcel Pavel, Nicu Paleru, Vali Vijelie, Maria Cârneci, Mălina Avasiloaie, Luis Gabriel, Kamara, Andrei Ştefănescu, Tavi Clonda, Cornelia şi Lupu Rednic, Mandinga, Nicoleta Voica, Emilia Dorobanţu, Raoul, Formaţia Azur, Carmen Şerban, Minodora, Angela Rusu, Marcela Fota, Mihai Trăistariu şi Dan Ciotoi la un super spectacol marca Antena Stars.

 „Distracţia este la ea acasă! Vă invităm să porniţi în noul an alături de noi şi de programul nostru maraton de Revelion. Vă promitem distracţie garantată până în zori de zi!”, a declarat gazda Vedetelionului 2023, Andreea Bănică, în vreme ce partenerul ei de prezentare, Grigore Gherman, a completat: „Întâmpinăm noul an alături de cele mai bune voci ale României. Ne vom reaminti hiturile care au făcut istorie de-a lungul timpului, vom depăna amintiri şi vom petrece aşa cum doar românii ştiu! Începând cu ora 17:30, pe Antena Stars iese show!”. 

În a doua parte a nopţii, de la ora 03:00, Mirela Vaida îi va întâmpina pe telespectatori să continue distracţia alături de ea şi invitaţii săi speciali în ediţia specială a emisiunii „Petrecem româneşte”. „Haideţi alături de noi, să petrecem româneşte până în zorii noului an, pentru că aşa ne dorim să începem şi aşa vrem să trăim anul acesta, cu veselie, cu oameni frumoşi alături şi să facem haz de necaz, pentru că umorul întotdeauna l-a salvat pe român şi i-a fost prieten de nădejde în cele mai grele momente!”, a declarat Mirela Vaida.

Daniela Condurache, Laura Lavric, Emilia Ghinescu, Gelu Voicu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Steliana Sima, Ansamblul Folcloric Brâul Roşu, Ganriel Dumitru, Beatrice Băndoiu, Armin Nicoară, Claudia Puican, Vali Vijelie, Cornel Borza sunt doar câţiva artiştii care îi vor fi alături Mirelei Vaida la marea petrecere autentic românească dintre ani, de la Antena Stars.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: revelion Antena Stars vedete muzică live