x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Revelionul cel mai nebun aduce efervescența, bucuria și distracția. Ce artiști vor urca pe scenă în noaptea dintre ani, la Antena 1 și AntenaPLAY

Revelionul cel mai nebun aduce efervescența, bucuria și distracția. Ce artiști vor urca pe scenă în noaptea dintre ani, la Antena 1 și AntenaPLAY

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2025   •   19:45
Revelionul cel mai nebun aduce efervescența, bucuria și distracția. Ce artiști vor urca pe scenă în noaptea dintre ani, la Antena 1 și AntenaPLAY
Sursa foto: Antena 1/Publicul va avea parte de un adevărat festival televizat, căci zeci de artiști vor întreține atmosfera, iar muzica va fi pentru toate gusturile

Revelionul cel mai nebun se va transforma într-un maraton al distracției și bucuriei, în timp ce noaptea dintre ani va deveni o experiență de neuitat pentru cei care aleg să înceapă un nou an cu voie bună, doar la Antena 1! Numeroși artiști vor urca pe scenă, iar melodii consacrate, dar și piese noi, vor răsuna în noaptea dintre ani. Atmosfera efervescentă ne va învălui pe toți, începând cu ora 20.00, doar pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Scenete umoristice, glume care vor stârni râsete atât în platou, cât și în casele românilor, momente care ne vor ridica în picioare pentru a ciocni un pahar de șampanie, dar și pentru a dansa, musicaluri, melodii noi, dar și piese pe care cu toții le cunoaștem, toate acestea se vor împleti într-un program special gândit pentru a-i încânta pe cei care aleg să petreacă și acest final de an alături de Antena 1.

Publicul va avea parte de un adevărat festival televizat, căci zeci de artiști vor întreține atmosfera, iar muzica va fi pentru toate gusturile. Cu o regie atent orchestrată și decoruri strălucitoare, în noul an se va intra cu optimism, veselie, entuziasm și aplauze, iar petrecerea va rămâne o amintire frumoasă, care ne va aduce pe toți românii împreună.

Fantomel și Kate Linn, Pepe, Georgiana Lobonț, Dan Ciotoi, Lorenna, F. Charm, AMI, Delia, Oana Radu, Mihaela Gurău, Jean de la Craiova, Shondy, Cornel Palade, Alex Botea, Anda Adam, Puya, Connect-R, Johnny Romano, Taraful Marian Mexicanu, Prințesa de Aur, Lazy Ed și Mario Fresh vor duce divertismentul la cel mai înalt nivel.

Distracția va continua cu Whats UP și Miki, Ruby, Bella Santiago, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, Adrian Minune, Kristiyana, Karmen Minune, Bogdan de la Ploiești, Florin Cercel, Lavinia Pârva, Luis Gabriel, Lupii lui Calancea, Viorica Macovei, Mirela Vaida și Valentin Safira, care vor demonstra că oriunde suntem, muzica ne unește.

Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Sonny, Nea Mărin, Sonny și Rikito se vor afla în mijlocul tuturor celor care le-au pregătit un show de excepție telespectatorilor. De asemenea, juriul format din Raluca Bădulescu, Adriana Trandafir, Romică Țociu, Serghei Mizil și Ruby va oferi comentarii spumoase pentru a concluziona fiecare moment într-un fel unic.

Revelionul cel mai nebun se va vedea, în ultima zi din an, pe Antena 1 și AntenaPLAY, începând cu ora 20:00.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Antena 1 Revelion