„Au trecut 10 ani de la prima mea participare la ”Te cunosc de undeva!” și iată că a venit momentul să fiu iar concurentă în cadrul show-ului și să mă bucur din nou de această experiență. Sunt foarte nerăbdătoare, ”Te cunosc de undeva!” îmi trezește foarte multe amintiri plăcute din primul an, cel în care m-am lansat, și cred că a avut o contribuție enormă la formarea mea ca artist. Mă așteaptă multă muncă, dar și emoții pe care abia aștept să le retrăiesc!”, a declarat Nicole Cherry. În cel de-al 19-lea sezon, Nicole Cherry va face echipă cu Poetul rapp, artist pe care telespectatorii îl vor cunoaşte în curând: „Transforming show-ul arată pentru mine ca o perioadă extraordinară de antrenament, dezvoltare şi descoperire artistică. Sunt convins că voi întâmpina momente şi situaţii în care n-am mai fost vreodată şi care totodată mă vor „împinge” să evoluez. Şi clar vom râde mult! Sunt foarte fericit că fac echipă cu Nicole Cherry, vom rupe tot! P.S. am emoţii maaari, dar asta să nu se consemneze!”, a mai declarat Poetul rapp.
Alături de ei, pe scena transforming show-ului de la Antena 1 vor evolua în acest sezon şi Amna şi Milionara din Tenerife. Amna, aşa cum este cunoscută publicului Cristina Andreea Frunzăreanu, a primit cu mare bucurie propunerea de a participa la Te cunosc de undeva!: „Când m-a sunat producătoarea emisiunii şi m-a întrebat <