Limba română: De ce spunem „a tăia frunze la câini"

E una dintre cele mai colorate expresii din limba română, iar povestea din spatele ei spune mai mult despre sărăcie decât despre lene.

Ce înseamnă, conform DEX

Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește expresia astfel: „a nu avea nicio ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi". E folosită pentru cineva care nu face nimic productiv sau se ocupă cu treburi lipsite de sens - echivalentul unor expresii precum „a bate apa în piuă" sau „a freca menta".

O expresie a ciobanilor 

Expresia vine din mediul pastoral, de la ciobanii care își păşteau turmele în zona bălților Dunării, obicei întâlnit și în Ardeal. Aceștia sădeau sălcii special pentru acest scop, iar crengile lor erau tăiate spre sfârșitul verii și folosite ca supliment la fân, pentru iarnă, când oile și caprele nu mai aveau ce paște. Practic, la origine, era o metodă serioasă și organizată de asigurare a hranei pentru animale - nu o pierdere de timp, ci exact opusul.
De unde vine, atunci, sensul ironic?
Ironia s-a născut din diferența dintre ciobani: cei bogați, cu turme mari, aveau nevoie constantă de acest supliment de hrană. Cei mai săraci, care nu aveau oi sau capre, dar aveau totuși un câine pe lângă casă - animal care nu se hrănește deloc cu frunze - erau luați în derâdere de ceilalți, care îi îndemnau ironic „să taie și ei frunze", știind că nu au, de fapt, cui să le dea. Sensul inițial al expresiei avea, așadar, legătură cu sărăcia, nu cu lenea.
Abia cu timpul, sensul peiorativ legat de sărăcie a alunecat spre ideea de „pierdere inutilă de vreme", sens în care se folosește aproape exclusiv astăzi - fără ca majoritatea vorbitorilor să mai cunoască povestea inițială din spatele ei.
Lingvistul Stelian Dumistrăcel, autor al unui dicționar de expresii românești, citează o variantă mai veche a aceleiași idei, atribuită poetului Anton Pann, din culegerea „Povestea vorbii" (secolul al XIX-lea): „Sărăcia de el se ține ca praful după câine. Umblă pe drumuri tăind câinilor frunză." Dumistrăcel mai notează că, pentru aceeași idee de muncă inutilă, se folosea și expresia „a duce câinii la apă".
Expresia a intrat și în literatura română modernă - cel mai cunoscut exemplu fiind din romanul „Moromeții" al lui Marin Preda, unde personajul Niculae răspunde ironic la întrebarea despre ce lucrează la raion: „Ce să fac... tai și eu frunză la câini!"

Citește și: De unde se trage intraductibilul cuvânt românesc „dor”

Citește pe Antena3.ro

Acum 115 ani, se înființa fabrica Clujana, care a ajuns simbol național. După '89, a ajuns în faliment. Acum, se transformă complet