x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Maria Cârneci și Jean de la Craiova bat cu piciorul satele din Oltenia, în căutare de fete frumoase și talente, la “Ie, Românie”

Maria Cârneci și Jean de la Craiova bat cu piciorul satele din Oltenia, în căutare de fete frumoase și talente, la “Ie, Românie”

23 Mar 2018   •   14:39
Maria Cârneci și Jean de la Craiova bat cu piciorul satele din Oltenia,  în căutare de fete frumoase și talente, la “Ie, Românie”

Celebra interpretă de muzică populară Maria Cârneci și cunoscutul cântăreț de muzică lăutărească Jean de la Craiova colindă satele din Oltenia, vineri, 23 martie, de la ora 20.00, la “Ie, Românie”, ca să descopere frumuseți și talente autentice, alături de Mircea Radu, prezentatorul show-ului. În inima Gorjului, ei vor fi întâmpinați cu pâine și sare, praz și un taraf popular. Iar surprizele pe care cei doi interpreți le vor avea aici vor fi de proporții.

Oltenia, un ținut încărcat de istorie, cu o lume foarte specială, cu un bagaj semnificativ legat de Brâncuși, Maria Lătărețu și alte nume cu rezonanță. Poate de aceea oamenii de aici mi s-au părut mai degajați, mai calzi, mai apropiați decât în alte zone. Mi-a plăcut în mod deosebit că ei chiar prețuiesc valorile din zona lor. Și m-a impresionat maturitatea copilelor de 14, 15, 16 ani pe care le-am întâlnit aici. Dar și respectul pe care îl au pentru portul popular și tradiții. Nu știu câte fete de vârsta lor se mai mândresc în ziua de azi cu cu ia, marama și lada de zestre în care le păstrează, așa cum o fac ele”, spune Maria Cârneci. La rândul său, Jean de la Craiova s-a bucurat de frumusețea fetelor pe care le-a găsit aici, de portul popular al oamenilor din această regiune și de... prazul de care a avut parte mai mult decât se aștepta. Ce peripeții au avut Jean de la Craiova și Maria Cârneci în Oltenia, telespectatorii Antenei 1 vor vedea vineri seară.

A fost o experiență extraordinară vizita în Oltenia. Am înregistrat aici chiar un record de participare, căci în Oltenia au venit cele mai multe fete la concurs”, spune prezentatorul show-ului, Mircea Radu.

Vineri, la “Ie, Românie”, cele mai frumoase fete din inima Gorjului și cei mai talentați localnici pe care Maria Cârneci și Jean de la Craiova îi vor găsi aici vor urca pe scena căminului cultural din Peștișani, pentru etapa de preselecții. Fiecare dintre cele două vedete va alege câte trei fete care vor apărea în finala “Ie, Românie” – Oltenia, de a doua zi, în fața celor trei jurați, Andreea Bălan, Nicolai Tand și Cosmin Seleși, veniți special de la București. În finala din Oltenia, după ce fetele vor trece prin diverse probe, juriul o va alege pe aceea care va reprezenta această regiune istorică, în marea finală de la București. Câștigătoarea “Ie, Românie” – Oltenia va primi, de asemenea, și un premiu de 5.000 de lei. În cadrul aceleiași finale, cei trei jurați îl vor alege și pe cel mai talentat localnic al acestei zone, care va fi premiat pe loc cu 1.500 de lei.

Cine este câștigătoarea “Ie, Românie” – Oltenia, telespectatorii Antenei 1 vor vedea vineri, 23 martie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului prezentat de Mircea Radu.

×
Subiecte în articol: Ie, Românie