Dacă iniţial s-au bucurat pentru transformarea primită, imediat cei doi şi-au dat seama că vine la pachet cu o mulţime de sacrificii.
Connect-R şi SHIFT s-au văzut nevoiţi să facă o schimbare drastică de look, încă din prima gală, difuzată sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1. Ruleta le-a pregătit celor doi o transformare de zile mari, în rapperul Daddy Yankee, prilej cu care au trebuit să renunţe la barbă. Pentru Connect-R, schimbarea a venit după mai bine de 3 ani, în vreme ce Shift a renunţat pentru prima oară la barbă după aproape 10 ani. „Chiar mi-a fost greu, nu eram nici eu obişnuit, nu mai zic cum a fost pentru cei din jur!”, a povestit amuzat SHIFT.
Nu doar schimbarea de look le-a dat bătăi de cap lui Connect-R şi lui SHIFT: „Când am intrat la doamna Crina, la antrenamentele de canto, ne-am dat seama că ne-am bucurat degeaba! 4 foi de versuri în spaniolă....Eu nu pot să reţin atâtea versuri nici la piesele mele într-un timp atât de scurt!”, a mărturisit Shift. Cum se vor descurca cei doi cu provocarea primită, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera noului sezon Te cunosc de undeva!
Transforming show-ul Te cunosc de undeva! a ajuns la majorat! Cel de-al 18-lea sezon al show-ului de la Antena 1 aduce pe scenă o nouă serie de artişti #NăscuţiPentruSpectacol. Provocări majore, transformări majore şi surprize majore sunt doar câteva dintre ingredientele #tcdu18, care va putea fi urmărit în curând la Antena 1, un sezon cât o petrecere imensă, care adună laolaltă toată muzica lumii, pe cea mai mare scenă. Connect-R & SHIFT, Feli & Nicolai Tand, Jo & Liviu Teodorescu, Eliza & Cosmin Natanticu, Emilian & WRS, Rona Hartner & Johny Romano, Sore & Emma de la ZU şi Emi & Cuza vor face spectacol la dublu, în curând la Antena 1.