El susține că nu pierde niciodată nopțile. Dimpotrivă chiar, se culcă foarte devreme, astfel încât oboseala să nu îi afecteze munca.
”În trei sferturi din seri nu adorm după ora 11:00, dar adesea adorm și mai devreme. Și țin foarte mult la un scurt somn de după-amiază, măcar o dată la cinci zile. 25 de minute îmi ajung. Este un ”power nap”... Chiar și 12 minute...”, explică Dani Oțil.
”Țin foarte mult la treaba asta cu somnul. De ce? Nu pentru că mă simt obosit sau poate casc la emisiune. Țin pentru că nu sunt ager. Și când nu ești ager în live, lumea te consideră prost. Este o chestiune de viteză, și pot să par prost pentru că nu îmi vine pe moment ideea”, mai spune el.
Și chiar dacă ne-am gândi cu toții că Dani Oțil are o viață socială diversificată, ei bine, iată că prezentatorul matinalului de la Antena 1 vine să ne contrazică.
”Mie nici nu îmi place șprițul, nu am o viață socială, nu îmi prea plac oamenii și mi-a fost mai ușor să fac lucrul acesta. Lui Răzvan i-a fost mai greu. El foarte mulți ani mai ieșea, mai stătea de vorbă cu oamenii, lui îi plac foarte mult oamenii și discuțiile lungi, și lui i-a venit mai greu. Dar și el și-a făcut același program pentru că încercăm să facem performanță. Pentru că altfel nu ne luăm salariile. Deci țin foarte mult la adormitul seara, devreme. Acum, de când am copil, este mult mai simplu”, explică el.
Pentru a afla mai multe lucruri din viața personală a lui Dani Oțil și pentru a-l vedea așa cum nu l-ați mai văzut până acum, vă invităm să urmăriți, în această seară, emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3, începând cu ora 17:00.