x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Intact Media Group lansează cu "Jurnalul" primul proiect editorial dedicat sustenabilităţii

Intact Media Group lansează cu "Jurnalul" primul proiect editorial dedicat sustenabilităţii

21 Sep 2022   •   15:25
Intact Media Group lansează cu "Jurnalul" primul proiect editorial dedicat sustenabilităţii

Investiţiile în sustenabilitate sunt deja considerate de marile companii o reţetă pentru creştere şi nu doar un cost suplimentar. Sunt deja din ce în ce mai multe care trec de la modelul de dezvoltare care se bazează pe profit la unul în care valoarea pentru societate este foarte importantă.

Aici se înscrie şi tranziţia către energia verde, printre altele.

Intact Media Group lansează mâine primul proiect editorial dedicat sustenabilităţii, în care veţi găsi analize şi opinii despre domeniile cele mai importante în economia României.

Alessandra Stoicescu, director executiv "Dezvoltăm România Sustenabil", a prezentat în exclusivitate la Antena 3, revista care va veni alături de "Jurnalul" la toate punctele de distribuţie a presei, dar şi ce presupune acest proiect dedicat sustenabilităţii.

"Dezvoltăm România Sustenabil. Sustenabil, de multe ori pentru noi mai ales, pentru jurnalişti, la prima vedere sună îndepărtat, lemnos, greu de explicat. Eu am stat foarte mult să mă gândesc, vorbind cu toţi cei implicaţi în ce înseamnă procesele de sustenabilitate, în felul în care priveşti acest lucru în viaţa ta de zi cu zi. Mi-am dat seama că sunt principiile acelea sănătoase pe care bunicii noştri ni le insuflau firesc.

 

Nu arunca mâncarea, stinge lumina după ce ieşi dintr-o încăpere. Nu ţine numai de cum să faci ecomomie, ci de cum să trăieşti cu respect faţă de tot ce este în jurul tău. Acelaşi lucru încerc să îi spun Sarei (n.r. fiica sa) , chiar dacă are trei ani. În toate proiectele noastre, de sub umbrela Dezvoltăm România la Intact Media Group, m-am lovit de acest lucru, de preocuparea pe care o au cei care au mulţi angajaţi, de la 10 până la sute, până la mii, cum să facă.

 

Sigur, acum ele sunt îmbrăcate în principii, în  17 principii stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite - cum să scăpăm de foamete, de risipa alimentară, cum să avem grijă de apă, cum să avem grijă de ce populează apele noastre, ce se întâmplă pe pământ, cum să scăpăm de deşertificare, etc.

(...) În această revistă este vorba despre cum constuiesc toate companiile şi cum construieşte fiecare dinre noi. Este foarte multă muncă a echipei în spate, sunt poveşti foarte interesante, inclusiv despre minarea de criptomonede, de exemplu. Consumă mai multă energie decât o ţară întreagă şi o să descoperiţi aici, cum să facem în toate domeniile importante - energie, petrol, auto, construcţii", a spus Alessandra Stoicescu, în exclusivitate la Antena 3.

×