x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Răzvan şi Dani spun “Neatza” de la malul mării

Răzvan şi Dani spun “Neatza” de la malul mării

11 Iul 2019   •   12:10
Răzvan şi Dani spun “Neatza” de la malul mării
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Dimineți pline de culoare și o atmosferă de vacanță, asta promite gașca veselă de la Neatza cu Răzvan și Dani, care din 15 iulie va transmite live, pentru două săptămâni, de la malul mării. Concursuri, muzică în aer liber, palmieri, nisip, mult soare și invitați care vor da startul distracției alături de cei mai iubiți matinali, toate acestea vor face ca diminețile telespectatorilor să fie cu totul și cu totul speciale.

“De data aceasta am ales o zonă ușor diferită, pentru că vrem să cunoaștem și o altfel de mare a noastră. Vom avea jocuri la piscină, pe plajă, sporturi de apă, tot soiul de delicii culinare pregătite de Vlăduț, iar cei mai în vogă artiști ai momentului ni se vor alătura și ei”, a mărturisit Dani Oțil. What's UP, Edward Sanda, Amna, Mandinga, Proconsul, Connect-R, Nico sunt doar câţiva dintre invitații speciali care vor fi alături de echipa Neatza la mare.

Așa se face că din 15 până pe 29 iulie, Răzvan, Dani, Amalia, Ramona și Vlăduț vor spune “Neatza”, de la 08.00, pe plaja din stațiunea Cap Aurora. După succesul întegistrat cu edițiile memorabile din Delta Dunării, cu care matinalii au reușit să fie în topul preferințelor telespectatorilor, aceștia continuă transmisia de la malul mării, transformându-și platoul într-un decor spectaculos, estival și promit momente spectaculoase, pentru zile toride de vară.   

Cred că cei de acasă ne urmăresc pentru că le transmitem energie bună, încă de la prima oră a dimineții. Așa că sper, ca de și data aceasta, să aducem în casele lor atmosfera de vacanță”, a adăugat Răzvan Simion.

×
Subiecte în articol: neatza cu razvan si dani